Primarul Dorel Coica va solicita firmelor care vor reabilita drumuri în Satu Mare să ofere minim cinci ani de garanție pentru execuție, astfel încât sătmărenii să aibă străzi de calitate mai bună.
Potrivit primarului Dorel Coica, constructorii care vor realiza lucrări la străzile din municipiu vor trebuie să ofere minim cinci ani de garanție pentru execuție. Acesta a precizat că vechea conducere solicita doar 1 an garanție pentru lucrările la drumuri, cum a fost în cazul Henri Coandă, iar acum, după topirea zăpezii, tot orașul este plin de gropi.
”Tot orașul este plin de gropi după topirea zăpezii. Astea sunt lucrările care s-au făcut anii trecuți. Noi de când am venit la Primărie am schimbat mentalitatea, dorim lucrări de bună calitate cu garanție nu de un an ca până acum, ci de minim 5 ani, iar cine nu respectă această dorință a noastră nu va mai intra în contact cu noi și practic nu va avea activitate pe raza municipiului”, a declarat Coica.
Primarul a spus că se intervine pe străzile unde sunt multe gropi, însă timpul nu este favorabil, iar când vremea o va permite va începe reabilitarea străzilor.
”Pe podul Golescu datorită calității proaste a materialelor folosite au mai apărut gropi și lunile trecute. Noi am încercat prompt să reparăm pentru că gropile de pe pod sunt un pericol public, practic atât cât ne-a permis timpul. Ceea ce facem acum sunt improvizații până când timpul ne va permite, iar atunci când condițiile meteo vor fi bune, vom încerca să reabilităm toate aceste străzi”, a precizat primarul.
Coica a afirmat că în 2013 se vor realiza lucrări de reabilitare prioritare pe următoarele străzi, ce sunt incluse în Planul Integrat de Dezvoltare Urbană, finanțat prin POR Axa Prioritară 1:
– străzile Axente Sever, Barbu Lăutaru, Emil Racoviță, Lazărului, Panait Istrati, Teilor, pentru ”decongestionarea traficului din zona centrală a municipiului Satu Mare prin reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii urbane între pasajul peste calea ferată, platforma industrială pentru accesarea centurii de ocolire nordică”
– străzile Ion Luca Caragiale, Plevnei, Crivățului, Orientului și Văii, pentru ”îmbunătățirea calității mediului și a serviciilor urbane în zona periferică strada I. L. Caragiale a municipiului Satu Mare – zone de locuințe și platforme industriale – prin reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii urbane”
– străzile Albatros, Berzei, Cocorilor, Deltei, Doina, Făgetului, Izvorului, Lacului, Pescărușilor și Sălciilor pentru ”creșterea calității vieții și asigurarea unor condiții la nivel european prin regenerarea susținută a zonei rezidențiale Solidarității”