PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Mircea Pal, directorul economic al Spitalului Județean, a provocat un accident. Avea alcoolemie de 0,8

Mircea Pal

Mircea Pal, directorul economic al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, a provocat marți noaptea, în jurul orei 23.00, un accident auto în fața Liceului Forestier, etilotestul relevând o alcoolemie de 0.8 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Mircea Pal, conducând un autovehicul Volvo,  nu a respectat indicația indicatorului de la intersecția străzii Crișan cu str. Avram Iancu și a intrat într-un autoturism Passat, condus de un sătmărean de 48 de ani. La fața locului a ajuns și un echipaj al Poliției. Potrivit rezultatului de la etilotest, Mircea Pal a condus sub influența băuturilor alcoolice, având o concentrație de 0,8 mg în aerul expirat.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție, Roxana Cristea, a declarat că șoferului care a produs accidentul, Nicolae P., de 33 de ani, i-a fost suspendat permisul de conducere și a fost condus la Spitalul Județean pentru a i se recolta probe de sânge.

Contactat de PortalSM, Mircea Pal a declarat că nu a observat autoturismul care circula pe strada Avram Iancu, intrând în acesta, însă nu sunt victime. Directorul economic al SJU a precizat că a respectat procedurile, luându-i-se probe biologice la spital.

În ceea ce privește rezultatul etilotestului, Mircea Pal a declarat că nu a consumat băuturi alcoolice și nu își explică cum aparatul de măsurare a alcoolemiei a indicat această concentrație.