PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Probleme la realizarea catargului de 60 metri

Proiectul catargului pe care să fie arborat drapelul naţional de 60 de metri, din Piaţa Romană, s-a lovit de o problemă tehnică. Structura propusă iniţial s-a dovedit a nu fi  foarte sigură, astfel se caută alte soluţii.

Potrivit primarului Dorel Coica, catargul a fost deja cumpărat din Turcia de o asociaţie, dar Primăria a comandat o contraexpertiză pentru a vedea dacă structura de prindere este suficient de rezistentă.

Expertiza a arătat că la o înălţime de 60 de metri catargul nu este foarte sigur, astfel că se discută o nouă variantă, de arborare a drapelului la o înălţime de 48 de metri.

Urmează să se decidă dacă se merge pe varianta catargului de 48 de metri sau se caută alte soluţii tehnice pentru arborarea în siguranţă a drapelului, de la o înălţime de 60 de metri.