PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Consilierii UDMR nu sunt de acord cu bugetul propus de conducerea Primăriei

Consilieri UDMR

Biroul de presă al UDMR Satu Mare a transmis în această dimineaţă un comunicat de presă în care precizează că aleşii formaţiunii nu vor vota bugetul municipiului Satu Mare propus de conducerea Primăriei. Redăm în continuare comunicatul în care sunt expuse pe larg nemulţuirile.

 

COMUNICAT DE PRESĂ

 

În ultimul moment, la pragul perioadei legale s-a născut proiectul bugetului Municipiului Satu Mare pentru anul 2013, care nu poartă urmele profesionalismului.

 

În şedinţa de azi a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare va fi discutat proiectul bugetului din 2013, care s-a finalizat numai în aprilie. Acest lucru în sine este ceva ieşit din comun, dar în ciuda faptului că acest buget este unul foarte întârziat, UDMR consideră că cea mai mare problemă este totuşi lipsa profesionalismului conducerii actuale a municipiului în dezbaterile de pregătire a bugetului.

„Se vede, că actuala conducere a municipiului încearcă în mod forţat să se ţină de promisiunile electorale din 2012. De exemplu reabilitarea drumului către Sătmărel este prioritatea numărul unu în ceea ce priveşte dezvoltarea infrastructurii a oraşului, dar nu sunt alocaţi bani pentru reabilitarea străzilor de la intrarea în oraş” – a declarat Maskulik Csaba, liderul grupului UDMR din Consiliul Local al Municipiului Satu Mare, legat de faptul că din bugetul de 16 milioane de lei pentru reabilitarea străzilor 7 milioane sunt alocaţi pentru drumul spre Sătmărel.

UDMR şi-a pregătit amendamentele şi propunerile pentru modificarea proiectului de buget, dar în dezbaterile din comisii conducerea oraşului nu a ţinut cont de acestea.

În următoarele rânduri vă prezentăm câteva dintre acestea: 

„Credem că problemele ridicate de consilierii UDMR şi amendamentele prezentate în faţa comisiilor ar aduce modificări benefice bugetului pentru întreagă populaţie. E inacceptabilă atitudinea conducerii municipiului faţă de aceste amendamente” – a declarat Maskulik.

Liderul grupului UDMR a mai adăugat că în forma actuală bugetul municipiului pentru 2013 nu va fi votat de consilierii locali UDMR.

 

04.04.2013                                                                                     Biroul de presă UDMR