Primarul Dorel Coica, în calitate de preşedintele al filialei municipale a PSD Satu Mare și vicepreședinte al organizației județene, a declarat astăzi într-o conferinţă de presă că cere excluderea din partid a lui Valer Marian, dar şi demisia acestuia din funcţia de senator.
Edilul şef a arătat că propunerea sa vine în urma unor atacuri în presă, anunţând că acesta nu mai reprezintă interesele partidului și nu mai are ce căuta nici în sediul PSD Satu Mare.
“Prin atitudinea pe care dânsul a avut-o în ultimele luni, prin atacuri directe la adresa membrilor de partid din Satu Mare, a denigrat bărbaţi, femei, intrând în viaţa intimă a lor, ceea ce nu permite moralitatea, bunul simţ. După ce a încercat să termine membrii de partid din Satu Mare, d-l senator a început să atace instituţiile statului, cu care eu, în calitate de primar, am relaţii de colaborare. (…)
A continuat atacurile la adresa premierului Victor Ponta, a vicepremierului Liviu Dragnea, vicepreşedintele Senatului, d-l Sârbu, şi alţii. Datorită atitudinii pe care dânsul a avut-o constant după ce a fost ajutat de populaţia din Satu Mare şi de noi toţi să ajungă senator, datorită punctelor sale de vedere, personale, neînsuşite de organizaţia PSD Satu Mare, am hotărât să încheiem colaborarea, şi în calitatea mea de preşedinte al organizaţiei municipale, o să cer organizaţiei nr. 10 să propună excluderea dânsului din PSD. Măsura este una tranşantă, nu putem continua cu dânsul, deci d-l senator Valer Marian nu mai reprezintă pe nimeni din PSD Satu Mare, atât municipiu cât şi judeţ, şi nici măcar USL Satu Mare“, a afirmat Coica.
Referitor la faptul că Valer Marian a fost lăsat să voteze la congresul PSD, Coica a explicat că acest lucru a fost corect, din moment ce s-a autosuspendat din PSD.
“D-l Valer Marian nu mai reprezintă opinia noastră, a celor care suntem în Satu Mare, nu mai dorim nicio colaborare cu dânsul. Fac un apel politic la toţi membrii de partid, aleşii locali, primari, să nu răspundă la nicio comandă a domnului Valer Marian, pentru că nu mai este membru al structurii PSD. Nu mai are nicio calitate politică să convoace aleşii locali“, a adăugat Coica.
Coica i-a mai solicitat senatorul demisia şi i-a sfătuit pe colegii de partid să nu mai reacţioneze la atacurile ce probabil vor urma, inclusiv cu plângeri penale.
“Dacă dă dovadă de corectitudine şi atitudine politică serioasă şi respect faţă de populaţie, ar trebui să plece şi din funcţia de senator, pentru că dorim să avem alegeri anticipate şi să trimitem în Parlament un senator care să lupte pentru noi, să ne reprezinte, să umble pe la ministere, să facă lobby, să aducă bani. Este un apel pe care-l fac eu, organizaţia municipală şi sunt convins că şi organizaţia judeţeană. (…) După informaţiile mele este o mare satisfacţie a membrilor PSD-ului că vom rămâne fără un membru, pe care l-am considerat marcant, dar din păcate s-a dovedit a fi contrar. Am tolerat destul! Am înţeles că şi pentru mine avea pregătite tot felul de dosare. Eu sunt curat, sunt pregătit, de asta am şi întrat în luptă. Mie trebuie să-mi dovedească, după vorbele dânsului nu pot să mă iau. Probabil ne va lua pe toţi la rând că are timp să scrie, să conceapă, dar asta nu ne sperie. Sfătuiesc populaţia să aibă încredere în noi în continuare, pentru că ne facem treaba”, a mai adăugat Coica.