Dorel Coica a afirmat că Valer Marian a intrat abuziv în sediul partidului, a ameninţat-o pe secretară, i-a luat cheia şi a aplicat sigilii.
Liderul filialei municipale a explicat că Valer Marian nu face parte din conducerea interimară, aceasta fiind alcătuită din vicepreşedinţii Mircea Govor, Toma Betea şi Dorel Coica.
„Ce sigiliu a aplicat? Sigiliul Senatului? În ce calitate? O să facem plângere pe această temă. Este sediul PSD nu al dânsului!”, a afirmat Coica.
Potrivit acestuia, sigiliul nu are nicio valoare.
În încheierea intervenţiei sale, primarul Dorel Coica, în calitate de medic, l-a sfătuit pe Valer Marian să se trateze, după ce a anunţat public că are probleme de sănătate.