PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Peste 3.000 de puieţi vor fi plantaţi la Noroieni

plantare Consiliul Judetean


plantare-Consiliul-JudeteanConsiliul Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Ocolul Silvic Satu Mare, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Plantăm Fapte Bune şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare organizează vineri, 19 aprilie, o acţiune de împădurire la Noroieni. 

 

Acţiunea Consiliului Judeţean Satu Mare se înscrie într-o campanie mai amplă în cadrul căreia vor fi plantaţi nu mai puţin de 100.000 de puieţi, în colaborare cu primăriile din Acâş, Culciu, Doba, Medieşu Aurit, Oraşu Nou, Păuleşti, Santău, Tăşnad, Urziceni şi Crucişor.

La Noroieni, în zona drumului judeţean DJ 194, între localităţile Lazuri şi Noroieni pe lungimea de 3 km, pe ambele părţi ale drumului, vor fi plantaţi 3.000 de puieţi, de către angajaţii Consiliului Judeţean, voluntari ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi elevi din şcolile sătmărene.

Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, îi invită pe toţi sătmărenii care vor să participe la această campanie să se înscrie la CJ, la telefon 0261.805159 sau vineri la faţa locului. „Consiliul Judeţean asigură transportul până la Noroieni, precum şi uneltele necesare. Sper să fie o acţiune reuşită şi să o repetăm şi pe viitor”, a spus Adrian Ştef.

Exit mobile version