Ultima actualizare: ieri, 21:51
DRM
plantare Consiliul Judetean
Locale

Peste 3.000 de puieţi vor fi plantaţi la Noroieni


plantare-Consiliul-JudeteanConsiliul Judeţean Satu Mare în parteneriat cu Ocolul Silvic Satu Mare, Agenţia pentru Protecţia Mediului, Plantăm Fapte Bune şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Satu Mare organizează vineri, 19 aprilie, o acţiune de împădurire la Noroieni. 

 

Acţiunea Consiliului Judeţean Satu Mare se înscrie într-o campanie mai amplă în cadrul căreia vor fi plantaţi nu mai puţin de 100.000 de puieţi, în colaborare cu primăriile din Acâş, Culciu, Doba, Medieşu Aurit, Oraşu Nou, Păuleşti, Santău, Tăşnad, Urziceni şi Crucişor.

La Noroieni, în zona drumului judeţean DJ 194, între localităţile Lazuri şi Noroieni pe lungimea de 3 km, pe ambele părţi ale drumului, vor fi plantaţi 3.000 de puieţi, de către angajaţii Consiliului Judeţean, voluntari ai Agenţiei pentru Protecţia Mediului şi elevi din şcolile sătmărene.

Adrian Ştef, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, îi invită pe toţi sătmărenii care vor să participe la această campanie să se înscrie la CJ, la telefon 0261.805159 sau vineri la faţa locului. „Consiliul Judeţean asigură transportul până la Noroieni, precum şi uneltele necesare. Sper să fie o acţiune reuşită şi să o repetăm şi pe viitor”, a spus Adrian Ştef.

7 comentarii

  1. satmarean Răspunde

    O actiune demna de toata lauda ! O actiune la care tinerii politicieni din toate organizatiile de tineret pot straluci si pot dovedi ca sunt buni satmareni,foarte abili tineri politicieni daca se vor afla in plina actiune de reimpadurire vineri, la Noroieni, de pilda !

    Ce publicitate mai buna decat participarea alaturi de organizatia “Plantam fapte bune” si viitorii vostri alegatori, elevii de azi, care vor fi prezenti si ei la actiune ?!

    Tinerii din Forta Civica,frumosi si inventivi (imi plac!), cei din Partidul Democrat, imi plac si ei,sunt multi si puternici, tinerii PSD sunt si mai multi si mai puternici si mai luptatatori,si mai sunt si tinerii UDMR-isti, isteti si ei,si poate sunt si tinerii PPDD doritori sa demonstreze ca sunt si ei de viitor…

    Trebuie sa fiti un exemplu frumos,voi, tinerii politicieni frumosi si destepti din toate partidele! Si puteti dovedi cu actiuni si fapte bune ca sunteti buni…In definitiv, voi sunteti nadejdea ca viitorul va fi mai bun pentru aceasta tara…! Plantati fapte bune !…Fiti un exemplu frumos prin actiuni frumoase!…

    • satmarean Răspunde

      P.S. Sa nu uit sa-i amintesc pe tinerii liberali,extrem de activi si multi, doamnele liberale si cele social democrate imi plac foarte mult pt ca sunt foarte active si sufletiste!

  2. Nea Răspunde

    IRINUCA DRAGA, IAR ABEREZI?

    • rinuca Răspunde

      Bine, recunosc, poate nu am fost convingatoare,dar bine intentionata, sigur am fost! Astfel de actiuni promoveaza un tanar politician, il aduce aproape de viitorii sai votanti , elevii de azi ! Iar tinerii sunt extrem de impresionabili!

      De pilda, un tanar sa planteze un copacel alaturi de Ciprian Ardelean, de la PSD,de pilda,va dati seama ce amintire de mare impact pt el, cum sa nu-l voteze senator,de exemplu, peste ani, cand el a plantat alaturi de el, cot la cot, copacei cu acest politician haios si simpatic ?!

      Tinerii politicieni trebuie sa se promoveze cu nume, pronume si partid permanent,nu doar cu 1-2 luni inainte de alegeri!Peste 3,5 ani vor fi iarasi alegeri parlamentare,timp in care ei trebuie sa fie deja consacrati, sa fie ALTERNATIVA celor care azi sunt la Bucuresti !

      Se intentioneaza sa se planteze 100.000 de copacei, acum vineri(o zi lucratoare nu este potrivita pt activitati de voluntariat!)doar 3.000, deci, cei mai ambitiosi tineri politicieni pot aparea in presa, pe gratis, de cate ori ?…

  3. mircea Răspunde

    nu abereaza , dar isi exprima retardul in deplinatatea facultatilor mintale .

    • Irinuca Răspunde

      Nu te promovezi ca tanar politician stand in spatele calculatorului si imprastiind rautati si calcand in picioare politicieni consacrati, ci …altfel !…Una din idei este mai sus descrisa…Daca vrei mai multe, sunt inepuizabila! Daca te-a deranjat ca am amintit de Ciprian Ardelean, asta e!…

  4. Marc Paul Răspunde

    Sper sa fie cald..:)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Concurs de Hip-Hop și Break Dance, sâmbătă la Casa de Cultură a Sindicatelor

Sâmbătă, 20 aprilie de la ora 14.00 la Casa de Cultură a Sindicatelor va avea loc a V-a ediţie a...

Închide