PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Accident în Piaţa Libertăţii. Florăreasă acroșată pe trotuar! (FOTO)

Un accident rutier grav a avut loc astăzi în parcul din Piața Libertății din municipiul Satu Mare, fiind doi răniți, o mașină avariată și un copac rupt.

Poliţiştii Biroului Rutier, ce au intervenit de îndată la locul accidentului, produs în jurul orei 10.00, în Piaţa Libertăţii, au stabilit că un şofer de 47 de ani, ce conducea o mașină cu numere de Austria, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat într-un copac din parcul central. Copacul s-a răsturnat peste maşina condusă de Vasile F, acesta ajungând la spital pentru investigaţii medicale.

Maşina scăpată de sub control a acroşat şi o persoană care vindea flori în zonă, o femeie de 38 de ani, transportată, de asemenea, cu ambulanţa la spital.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu etilotestul, rezultând că nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a urca la volan. Conform procedurii, bărbatului i-au fost recoltate şi probe biologice pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz pentru a stabili cu exactitate împrejurările comiterii accidentului din Piața Libertății.

Sursa: Poliția Satu Mare