PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Circulația se închide în centrul orașului de vineri dimineața

accesul interzis, P-ta Libertatii, Satu MareÎn perioada desfăşurării evenimentelor cu ocazia Zilelor oraşului Satu Mare va fi restricţionată circulaţia în zona centrală a oraşului astfel:

Începând de vineri, 31 mai, ora 6.00 până luni  3 iunie, ora 5.00, se interzice accesul în și spre Piaţa Libertăţii astfel:

–         de la intersecţia Bulevardului I.C. Brătianu cu strada Gheorghe Doja

–         pe strada 1 Decembrie , de la intersecţia cu strada Gheorghe Doja

–         pe strada Horea în totalitate

–        pe strada Ştefan cel Mare de la intersecţia cu Iuliu Maniu  spre Hotel Aurora

–         pe strada Păstrăvului de la intersecţia cu Petru Bran

–         pe strada Decebal colţ cu strada Micu Klein

–         pe strada Al. I. Cuza până la intersecţia cu străzile Gheorghe Lazăr şi Mihai Eminescu

Pentru evitarea incidentelor pe timpul tragerii focului de artificii este interzisă parcarea autovehiculelor între cele două pasarele din zona Palatului Administrativ în data de 01.06.2013 între orele 23.00 – 01.00.

 

Traseele autobuzelor în municipiul Satu Mare în perioada 31 mai – 2 iunie când circulaţia va fi restricţionată în zona centrală a oraşului cu ocazia Zilelor Oraşului Satu Mare

Liniile 1,13,15 și Real 2 vor circula dinspre podul Golescu pe Bulevardul Transilvania – Bulevardul Vasile Lucaciu iar la întoarcere pe Strada Mihai Viteazul.

Vor fi stații facultative pe str. Retezatului în dreptul Poliției de frontieră, pe Bulevardul Transilvania în dreptul Palatului Administrativ, pe Bulevardul Vasile Lucaciu la Liceul I.C. Brătianu iar la întoarcere la Tribunalul Satu Mare.

Liniile 2, 11,12 și 14 vor circula dinspre podul Decebal pe Bulevardul Vasile Lucaciu cu stație pe Bulevardul Vasile Lucaciu lângă Liceul I.C. Brătianu iar la întoarcere, la Farmacie și în dreptul Catedralei Ortodoxe.

Liniile 9 și 17 vor avea capăt de linie la Gară cu stație pe Bulevardul Vasile Lucaciu la Liceul I.C. Brătianu iar la întoarcere la Farmacia de pe bulevard și în dreptul Catedralei Ortodoxe.

Liniile 5 și 23 vor avea capăt de linie la Piața nr 1.

Linia 29 va avea capăt de linie la Piața nr 1.

Duminică va circula cursă specială gratuită pe traseul Drumul Careiului stația Lebăda – Hotelul Dana I între orele 14 – 24 cu porniri de la Lebăda la orele fixe și la 30 de minute iar de la Hotel Dana I la 15 și la 45 de minute.

Începând cu data de 1 iunie 2013 traseul liniei nr.3, Carpaţi II, str. Bariţiu se prelungeste până la Parcul Acvatic Aquastar de pe str. Gorunului.

Sursa: Primaria Satu Mare

Exit mobile version