PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

În memoria victimelor inundaţiilor din 1970

La monumentul din Piața 14 Mai, închinat victimelor inundațiilor din 1970, a avut loc astăzi un serviciu religios și paos în memoria celor care și-au pierdut viața în urmă cu 43 de ani.

 

Printre oficialitățile prezente s-au numărat prefectul Eugeniu Avram, şeful Serviciului Juridic, Cosmin Dorle, șefa Serviciului Monitorizare, Ramona Antonescu, vicepreşedinţii Consiliului Judeţean Mircea Govor şi Riedl Rudol, viceprimarul Radu Roca, preşedintele executiv al UDMR, Pakay Ori Franciska. Au mai fost prezente câteva persoane care şi-au pierdut rudele în 1970 şi un sobor de preoţi.

Directorul adjunct al Muzeului Judeţean Satu Mare, Radu Ardelean, a făcut o scurtă prezentare a evenimentelor din urmă cu 43 de ani.

După o perioadă ploioasă, în doar o zi au căzut peste 100/mp. Someşul depăşise cu peste doi metri cota de inundaţii şi în Odoreu a rupt digul, declanşând viitura. Prin urmare două treimi din municipiul Satu Mare a fost inundat, au fost distruse 2.200 de case, 2.600 au fost afectate parţial, în unele locuri apa fiind de peste doi metri.

 

Disperaţi, oamenii s-au urcat pe acoperişuri, în podurile caselor.

 

Conform statisticilor oficiale au fost 57 de morţi, dar mulţi contemporani contestă această cifră”, a precizat Ardelean.

 

Soborul de preoţi a oficiat un serviciu religios, a fost ridicat un paos, după care au depus jerbe la monument Instituţia Prefectului, Consiliul Judeţean, Primăria Satu Mare şi UDMR.