PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Petre Mureșan despre drumul Odoreu-Medieş-Apa: S-a lucrat fără autorizaţie, fără licitaţie! Acum este praf!

Petre Muresan, presedinte PDL Satu Mare

Președintele PDL Satu Mare a anunțat astăzi într-o conferinţă de presă că membrii partidului monitorizează administraţia locală şi promisiunile făcute de USL în campania electorală, atrăgând atenţia asupra drumului Odoreu-Medieşu Aurit –Apa, făcut de mântuială în campania electorală, cu scopul de a atrage voturi.

Aşteptăm în continuare să avem şoseaua de centură a oraşului care ne-a fost promisă de foarte multe ori în campania electorală, aşteptăm în continuare să sancţioneze cineva, nu neapărat populaţia, ci autorităţile competente, acel proiect pompieristic, demarat în timpul campaniei, în noiembrie – decembrie, drumul Odoreu-Medieşu Aurit-Apa. După cum ştim, nu s-a mai întâmplat nimic, doar în campanie s-a lucrat pompieristic, fără forme legale, fără autorizaţie de construire, fără licitaţie şi fără soluţia adecvată. Cu alte cuvinte, drumul este praf! N-am văzut ca până astăzi cineva să fie tras la răspundere, să plătească”, a declarat Mureşan.

Acesta a anunţat că, din păcate, promisiunile neonorate făcute de USL în campanie sunt foarte multe.

Noi cei de la PDL Satu Mare monitorizăm administraţia publică locală şi judeţeană şi întocmim o listă cu toate promisiunile făcute în campania electorală şi neonorate. Numai că, din păcate nu ne ajunge o agendă”, a mai spus liderul PDL Satu Mare.