PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Sorin Oros a câștigat concursul de director al Teatrului de Nord Satu Mare

Sorin Oros, director Teatrul de Nord Satu Mare

Sorin Oros

Zilele trecute s-a desfășurat concursul de proiect de management pentru Teatrul de Nord Satu Mare, organizat de Primăria Satu Mare.

La concurs s-au înscris trei candidați, cunoscuți sătmărenilor din lumea teatrului: regizorul Badea Gelu, regizorul Andrei Mihalache, actualul director al teatrului și actorul Sorin Oros.

În urma desfășurării celor două etape ale concursului de proiecte de management (prezentare proiect și interviu), rezultatele sunt următoarele:

  1. Badea D. Gelu-Adrian, a obținut nota 7,05 la prima probă, 6,50 la a doua probă, nota finală fiind de 6,78
  2. Mihalache M. Andrei Tudor, a obținut nota 7,41 la prima probă, 7,10 la a doua probă, nota finală fiind de 7,26
  3. Oros P. Sorin Petru, a obținut nota 7,52 la prima probă, 8,30 la a doua probă, nota finală fiind de 7,91

În anunțul primăriei privind rezultatele concursului, publicat astăzi pe site-ul instituției, “se declară câștigător candidatul care a obținut cea mai mare medie, cu condiția ca aceasta să fie de minimum 7, respectiv domnul Oros P. Sorin Petru”.

Candidații nemulțumiți de rezultat pot depune contestații la Biroul resurse umane, salarizare în termen de două zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a rezultatului concursului.

Rezultatul final va fi afișat după expirarea perioadei de depunere a contestațiilor, sau după caz, de la data soluționării acestora.

Exit mobile version