PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Trei proxeneți din Vetiș au fost arestați. Le cereau fetelor 50 de euro/zi

arestatPoliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au finalizat cercetările în cazul persoanelor suspectate de comiterea infracţiunilor de proxenetism şi prostituţie, propunând trimiterea în judecată a acestora.

În dimineaţa de 4 iunie a.c., poliţiştii de investigaţii criminale au efectuat trei percheziţii domiciliare în localitatea Vetiş şi au pus în executare 5 mandate de aducere. De asemenea au fost audiate peste 15 persoane, faţă de 3 dintre acestea, Ioan D., Toni P., Bobby H., dispunându-se măsura arestării preventive. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al ofiţerilor D.I.P.I. şi D.O.S.

Din verificările efectuate la momentul respectiv de poliţiştii sătmăreni a rezultat că mai multe tinere au fost racolate de suspecţi, din medii sărace, şi aduse în municipiul Satu Mare, unde ar fi întreţinut relaţii sexuale cu diferiţi bărbaţi, în schimbul unor sume de bani. Fetele, printre care şi minore, îşi racolau clienţii la ieşirea din municipiu, în zona unui centru comercial, iar seara erau obligate să predea proxeneţilor, fiecare, cel puţin 50 de euro.

Ulterior, pe măsura continuării anchetei, au fost extinse cercetările şi faţă de Kinga H., de 24 de ani şi Norbert M., de 25 de ani, suspectaţi, de asemenea, pentru comiterea infracţiunilor de proxenetism şi complicitate la proxenetism. 

 

Sursa: Poliţia Satu Mare

Exit mobile version