Adrian Cozma a criticat astăzi în cadrul unei conferințe de presă activitatea Serviciului pentru Siguranța Traficului, arătând că agenții folosesc o “metodă abuzivă” în vederea constatării contravențiilor în cazul șoferilor care parchează ilegal sau fără tichet de parcare.
Acesta a precizat că în momentul constatării unei contravenții, agenți lasă un bilet intitulat notă de constatare pe parbriz, însă cele mai multe nu ajung la conducătorul auto, care se trezeşte acasă cu amendă de 200 de lei. De asemenea, în unele situații proprietarul mașinii nu este același cu șoferul.
Președintele OTPDL Satu Mare a afirmat că la proprietarul mașinii ar trebui să ajungă o adresă în care i se solicită să confirme cine a condus în momentul săvârșirii contravenției, lucru pe care agenții de la Serviciul pentru Siguranța Traficului Satu Mare nu îl fac, aceștia trimițând acasă direct amenda.
Cozma le transmite reprezentanților Serviciului pentru Siguranța Traficului să citească legea, fiind nevoie să se facă distincția între proprietarul mașinii și utilizatorul, respectiv șoferul care a comis contravenția. Acesta a precizat că în instanță ajung sute de astfel de cazuri, în care de cele mai multe ori se decide anularea procesului verbal, cheltuielile fiind asigurate din bugetul local.
Taxe judiciare de timbru mai mari, adoptate ilegal
Avocatul Adrian Cozma a amintit și despre taxele judiciare de timbru, care au fost mărite substanțial, prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 80/2013, cu toate că o astfel de măsură putea fi adoptată numai printr-o lege.
Potrivit președintelui OTPDL Satu Mare, prin creșterea taxelor judiciare, respectiv introducerea unora care până acum nu existau, se îngrădește accesul la justiție pentru cei care nu au bani.
”În general taxele de timbru au crescut cu 20%, dar sunt situații în care au fost majorate cu 200, chiar 300%, astfel că USL a îngrădit accesul liber al cetățenilor la justiție. Ai bani poți apela la justiție. Nu ai bani nu mai poți apela la justiție. Această măsură are un efect negativ asupra actului de justiție”, a declarat Adrian Cozma.
Cozma a precizat că va trimite o scrisoare Biroului Permanent al PDL, care o va transmite liderului PDL din Parlament, în care este argumentat faptul că majorarea taxei judiciare de timbru nu putea fi adoptată printr-o Ordonanță de Urgență.
Lucrări de proastă calitate la Odoreu
Consilierul local din partea PDL, Nicolae Fodor, a cerut o transparență mai mare în ceea ce privește cheltuirea banilor publici, acuzând faptul că lucrările de modernizare făcute în comuna Odoreu, printr-un proiect integrat, finanțat din fonduri europene, sunt de proastă calitate.
Acesta a spus că utilajele folosite pentru lucrările la trotuar sunt prea mari, astfel că au fost scoși copaci, fără să fie întrebați proprietarii, iar unele cazuri au fost distruse gardurile de la case. Fodor a precizat că cetățenii comunei sunt extrem de nemulțumiți față de modul în care sunt realizate aceste lucrări din fonduri europene.