Sorin Ghilea a declarat că la nivel naţional Cătălin Predoiu a fost nominalizat ca lider al guvernului alternativ iar acum se lucrează pe comisii, pe opt domenii. La nivel de judeţ se fac completări pe diverse comisii care au rolul de a dezbate problemele şi a găsi soluţii, ultima comisie fiind cea pentru învăţământ.
Monica Popescu a prezentat obiectivul strategic al PDL în ce priveşte educaţia, precizând că se doreşte corelarea şcolilor cu piaţa muncii astfel încât rata şomajului să fie redusă. Aceasta a explicat că PDL doreşte reintroducerea examenelor de admitere în liceu şi la facultate astfel încât diplomele să aibă valoare, introducerea unui curriculum diferenţiat în licee şi gimnaziu, înlocuirea programului „Laptele şi cornul” cu o masă caldă. De asemenea, aceasta a criticat lipsa de soluţii în reducerea violenţei în şcoli, autismul puterii, politizarea excesivă a şcolilor. În opinia acesteia, procentul mai ridicat de promovabilitate din acest an, de 57% faţă de 39% cât era în 2012, nu reprezintă altceva decât scăderea exigenţei, nicidecum o pregătire mai bună a elevilor.
La rândul său, Radu Pop a amintit de faptul că astăzi există foarte mulţi vânzători la chioşcuri cu facultatea terminată iar în urmă cu 25 de ani un absolvent de studii superioare îşi găsea loc de muncă în specializarea urmată. PDL mai propune finanţarea facultăţilor în funcţie de numărul de studenţi şi performanţă, arătând că nicio facultate din România nu este în TOP 500 al celor mai bune instituţii de învăţământ.