La sfârșitul săptămânii trecute, conducerea Centrului Cultural G.M. Zamfirescu anunța printr-un comunicat de presă că Samfest Jazz și Samfest Rock au fost anulate, din lipsă de fonduri. Informația a survenit ca urmare a faptului că la rectificarea bugetară, cele două evenimente nu au mai primit finanțare.
Cu toate că, inițial, în proiectul de hotărâre ce prevedea rectificarea bugetară, a fost cuprinsă și suma de 140.000 de lei pentru organizarea festivalurilor Samfest, în ședința comisiei de buget, s-a luat decizia direcționării acestor bani către FC Olimpia, motivându-se că organizatorii nu au depus un proiect fundamentat, iar numărul spectatorilor este prea mic.
Viceprimarul Marcela Papici a declarat că a avut o întâlnire cu directorul Centrului G.M. Zamfirescu, în care i-a solicitat o situație cu toate costurile legate de organizarea celor două festivaluri (onorarii trupe, sonorizare, scenă, cazare).
Papici a afirmat că cele două evenimente nu vor mai fi organizate integral din bani publici, având în vedere că Primăria funcționează pe baza taxelor și impozitelor colectate, bani care trebuie direcționați către cât mai mulți cetățeni.
Viceprimarul a spus că se implică în mod personal pentru a găsi și alte surse de finanțare a celor două festivaluri. Aceasta a precizat că este nevoie de un proiect fundamentat, în care să fie specificată suma atrasă din sponsorizări, respectiv care este necesarul ce trebuie acoperit din bani publici, urmând să fie prezentat primarului Dorel Coica.
Papici a menționat că au fost deja opt ediții ale celor două festivaluri, fiind cunoscute, iar organizatorii pot găsi mult mai ușor sponsori, astfel încât Samfest să fie organizat și anul acesta.
”Vrem să fim cofinanțatori ai acestor festivaluri, însă în niciun caz nu vom asigura integral din bani publici organizarea lor. Există și alte variante, se pot identifica sponsori. Nu vreau ca aceste evenimente să moară, însă Primăria nu este generatoare de venituri, funcționează din taxele și impozitele colectate, care trebuie direcționate către cât mai mulți cetățeni. Oricât ne-am dori, trebuie să ne raportăm și la buget. Încercăm să identificăm posibile variante de finanțare, altele decât bugetul local”, a declarat viceprimarul Marcela Papici, care a precizat că în acest moment situația este incertă.