PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Drumul dintre Satu Mare şi Odoreu, inaugurat după asfaltare

Firma botoșăneană Tehnic Asist a ajuns cu lucrările de asfaltare a DN 19F Satu Mare – Apa la intrarea în comuna Odoreu, oficialitățile pregătind un moment festiv de marcare a acestui eveniment, având în vedere faptul că de mai mulți ani se promite modernizarea acestui drum.

La eveniment au participat deputatul USL Ovidiu Silaghi, prefectul Judeţului Satu Mare Eugeniu Avram, Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Mircea Govor, primarul şi viceprimarul comunei Odoreu Pop Dumitru şi Ionuţ Sarca, primarul şi viceprimarul comunei Medieşu Aurit Silviu Zetea şi Radu Iancu alături de numeroşi locuitori ai comunei.

Primarul Dumitru Pop a mulţumit autorităţilor pentru implicare şi realizare, spunându-le vecinilor din Medieşu Aurit să mai aibă puţină răbdare, că asflaltul va ajunge şi la ei.

Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare Adrian Ştef  a declarat: “Oricum făceam calculele, nu reuşeam să asigurăm banii de la  judeţ pentru acest drum, poate nici în două mandate. A venit această propunere din partea domnului ministru care ne-a spus că va face demersurile necesare ca să preia drumul. Trebuie să fiţi conștienţi de faptul că traficul ar putea creşte, este un dezavantaj pe care l-aţi putea avea, dar este un drum strategic pentru judeţul nostru şi pentru România pentru că este chiar lângă Someş. Uitaţi ce s-a întâmplat după ce am promis, am avut această strategie, le-am spus repede primarilor “Predaţi cât mai repede la judeţ ca noi să îl putem trece la drumuri naţionale”. Mă bucur că împreună am contribuit la acest proiect şi cu toate că 23 de ani tot felul de politicienii au promis, a venit acest moment când a venit USL-ul, l-am promis şi acum se face. Acesta este cel mai important lucru atât pentru mine ca şi preşedinte al Consiliului Judeţean, dar mai ales ca şi sătmărean. Astfel Odoreu, Medieş, Apa se vor putea dezvolta, vor ieşi din umbră şi vor avea o şansă. Ne vom putea gândi acum în această zonă la un parc industrial şi la alte proiecte. Vă mulţumesc domnule ministru că aţi demonstrat că un sătmărean sus în guvern, nu ne uită şi acest lucru sper să se întâmple din nou din 23 august!”

În sedinţa din 14 noiembrie, Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind încadrarea drumului judeţean DJ192 Odoreu – Medieş – Apa, în domeniul public al statului, în categoria funcţională a drumurilor de interes naţional, precum şi darea unui sector din acesta, în administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii, în vederea realizării de către Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România-S.A a activităţilor de interes naţional în domeniul administrării drumurilor naţionale.

Drumul judeţean DJ 192, în lungime totală de 25,652 km, face legătura între municipiul Satu Mare şi DN1C (limită judeţ Maramureş) spre municipiul Baia Mare, scurtând cu peste 8 km distanţa între cele două reşedinţe de judeţ, şi traversează o serie de comune şi obiective turistice importante din judeţul Satu Mare.

În prezent sunt finalizaţi aproximativ 4 kilometri din drum, lucrările fiind în plină desfăşurare.

Sursa: Consiliul Județean