La întâlnire au participat specialişti din cadrul aparatului propriu al primarului: viceprimar Dr.Roca Radu, manager public Dan Băbuţ, director economic Lucia Ursu, şef serviciu juridic Mihaela Racolţa, şef serviciu achiziţii Mihaela Manoliu şi alţii.
Scopul întâlnirii a fost analiza posibilităţilor de implementare a unor proiecte de dezvoltare în municipiul Satu Mare prin creditare BERD.
S-a pus în discuţie posibilitatea reabilitării, modernizării şi extinderii iluminatului public cu scopul eficientizării consumului de energie electrică în municipiul Satu Mare.
Un alt subiect abordat a fost reabilitarea termică şi energetică a unităţilor de învăţământ precum şi opţiunile financiare în cazul implementării proiectelor.
Reprezentanţii BERD se vor deplasa pe teren în cursul zilei de marţi şi miercuri pentru a analiza situaţia existentă şi pentru a studia posibilităţile de creditare şi implementare a proiectelor propuse.