Primarul Dorel Coica a inspectat astăzi strada, arătându-se mulţumit de calitatea lucrărilor realizate. Edilul a afirmat că o firmă specializată studiază posibilitatea introducerii tuturor cablurilor în tuburi speciale subterane, astfel încât stâlpii să rămână curaţi. Inclusiv reţelele de telefonie şi internet au fost introduse subteran.
Lucrările la strada Nouă au constat în modernizarea fundaţiei, a stratului de asfalt, modernizarea trotuarelor, lucrări de canalizare menajeră şi pluvială, lucrări de alimentare cu apă şi electrice.
Lungimea străzii este de 292 m, fiind realizat şi sistemul de iluminat public.
Valoarea totală a lucrării este de 680.000 de lei, la care se adaugă TVA-ul în valoare de 163.000. Garanţia lucrării este de doi ani, însă reprezentanţii firmei Alfa Rom au dat asigurări că nu va fi nevoie de intervenţii în următorii 10 ani.