PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tarifele la Festivalul Vinului Beltiug: 7 lei intrarea, 15 lei meniul

Prima ediţie a Festivalului Vinului din Beltiug va avea loc în perioada 17-18 august.

Principalii organizatori au prezentat astăzi, într-o conferinţă de presă, noi detalii despre eveniment, amintind şi de tarifele cerute vizitatorilor. Johann Brutler a precizat că la intrare se va plăti un bilet de 7 lei care va cuprinde o brăţară şi un pahar de sticlă cu care se vor putea face degustări. Mâncărurile vor costa 15 lei, indiferent că este vorba despre grătar, cârnaţ, sau carne de porc cu garnitură, în acest preţ fiind inclus şi 100 de grame de vin.

Organizatorii au pregătit 3.000 de pahare, aşteptându-se la tot atâţia vizitatori.

Primarul comunei Beltiug, Ioan Bartok Gurzău, a afirmat că doreşte includerea zonei Beltiug în patrimoniul UNESCO, fiind singura localitate din Europa cu atât de multe pivniţe. Beltiugul are 690 de case şi 390 de pivniţe.

Preşedintele Consiliului Judeţean, Adrian Ştef, a declarat că instituţia sprijină acest festival cu 15.000 de lei, promovarea zonelor viticole făcând parte din strategia judeţului Satu Mare.