PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cazul Gavrilescu, neclarificat. Conducerea clubului spune că n-a încălcat regulamentul

Situaţia tensionată din echipa Olimpia Satu Mare, cauzată de comportamentului jucătorului Dan Gavrilescu, încă nu a fost clarificată.

“Conducerea Clubului FC Olimpia Satu Mare a analizat astăzi în ședința de consiliu director divergențele apărute în sânul echipei, ascultând părerea jucătorului Dan Gavrilescu în ceea ce are de spus legat de incidentul apărut.

Conducerea Clubului a stabilit că jucătorul nu a încălcat regulamentul de ordine interioară, lăsându-i pe cei din conducerea tehnică și pe jucători să-și discute problemele în sânul echipei”, a precizat conducerea clubului, într-un comunicat de presă. 

De menţionat este faptul că Gavrilescu a fost „exclus temporar” din lot la finalul săptămânii trecute după ce a intrat în conflict cu mai mulţi jucători. Într-un vot secret jucătorii Olimpiei au decis excluderea lui Gavrilescu din echipă din cauza comportamentului său.

Amintim că Gavrilescu a fost implicat în mai multe scandaluri, printre care lovirea unui jucător, fiind amendat şi pentru că a postat pe facebook comentarii jignitoare la adresa comunităţii maghiare.