Sâmbătă seara, după ora 20.00, printr-un apel de urgenţă 112, poliţiştii şi pompierii au fost alertaţi cu privire la izbucnirea unui incendiu în localitatea Săcăşeni. Echipajul din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, subunitatea Tăşnad, a intervenit pentru stingerea incendiului, iar poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală Tăşnad au efectuat cercetările la faţa locului alături de criminalişti.
Din investigaţii a rezultat că fiul proprietarului, un băieţel de 7 ani, s-a jucat cu o brichetă şi a dat foc la şură, anexa de mici dimensiuni arzând în totalitate.
Şi la Ardud a fost provocat un incendiu, duminică după-masa, în condiţii identice. Nepotul unei localnice, un băieţel de numai 4 ani, s-a jucat cu bricheta în lemnăria bunicii şi a dat foc la anexă.
Incendiul a fost stins de echipajele Detaşamentului de Pompieri Satu Mare şi de pompierii civili din Ardud, iar cercetarea la faţa locului a fost efectuată de către poliţiştii din localitate şi criminalişti.
Focul s-a propagat şi la acoperişul locuinţei femeii de 55 de ani, astfel încât pagubele au fost estimate la aproximativ 20.000 lei.
Sursa: Poliţia Satu Mare