O femeie de 75 de ani a decedat după ce a fost călcată pe trecerea de pietoni de către o autospecială a Poliției Satu Mare condusă de o tânără polițistă aflată în misiune de patrulare.
În data de 01 octombrie 2013, ora 20:03, în localitatea Petrești, județul Satu Mare, Bianca A., de 25 ani, agent de poliție în cadrul Secției 5 de Poliție Rurală Petrești, aflându-se în exercitarea serviciului de patrulare, conducând autospeciala marca VW Vento, proprietatea I.P.J Satu Mare, în localitatea Petrești, în condiții de carosabil umed și ploaie ușoară, nu a acordat prioritate de trecere unui grup de persoane angajate în traversarea regulamentară a străzii, pe trecere pentru pietoni marcată corespunzător, accidentându-le pe P. Maria de 75 ani si G. Cătălin de 68 ani ambele din loc Petrești, județul Satu Mare.
P. Maria a decedat în timpul transportului cu ambulanța la Spitalul municipal Oradea, județul Bihor, iar cea a doua victimă G. Cătălin a fost transportată și internată la Spitalul Județean Satu Mare unde a fost supusă tuturor investigațiilor medicale stabilindu-se că aceasta a suferit policontuzii prin accident rutier și fractură os metacarpian drept, persoana fiind externată cu recomandări ortopedice.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
În cauză, cercetările continuă.
Sursa: Politia Satu Mare