PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

„Taxa pe botoşei” este percepută în continuare, chiar dacă Tribunalul a dispus suspendarea acesteia

Aparat botosei spital satu mareUn nou circ public se anunță pe tema „taxei pe botoșei” de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Chiar dacă Tribunalul Satu Mare a dispus suspendarea taxei încă de miercuri, 16 octombrie, aceasta a fost percepută şi astăzi. În schimbul sumei de doi lei, vizitatorii primeau o pereche de botoşei pe care şi-o puneau singuri, aparatul nefiind funcţional, în condiţiile în care o astfel de pereche ar costa în jur de 30 de bani. Potrivit reprezentanţilor Tribunalului Satu Mare, taxa ar fi trebuit suspendată începând de astăzi, însă conducerea Consiliului Judeţean o aplică în continuare, urmând ca subiectul să fie tranşat într-o şedinţă cu toţi consilierii judeţeni.

Consiliul Judeţean a transmis astăzi un comunicat pe această temă în care ni se explică modul în care taxa de curăţenie protejează sănătatea pacienţilor şi a vizitatorilor. Atenţie, instituirea taxei protejează, şi nu botoşeii, susţine CJ! Mai mult, conducerea CJ ne explică modul în care este protejată sănătatea vizitatorilor, de parcă am intra în spital ca într-un focar de infecţie. Probabil într-o ţară cu adevărat europeană pacienţii care ar putea transmite viruşi către vizitatori ar fi altfel protejaţi decât printr-o pereche de botoşei. Ca să nu fim înţeleşi greşit, considerăm că botoşeii ar fi chiar obligatorii pe anumite secţii unde există risc de infecţie, împreună cu o mască de protecţie, însă nu în toată unitatea.

Problema de fapt o reprezintă însă taxarea vizitatorilor, aceştia nu merg la spital pentru că n-au altceva de făcut, majoritatea nu stau atât de bine financiar precum cei care au votat instituirea sa, însă sunt la rândul lor cotizanţi la sistemul de sănătate.

Redăm în continuare comunicatul Consiliului Judeţean:

„În data de 26.04.2013, Consiliul Judeţean Satu Mare a adoptat Hotărârea nr.98/ 2013 privind aprobarea unor taxe şi tarife practicate de Consiliul Judeţean Satu Mare şi instituţiile publice subordonate acestuia. Astfel s-a prevăzut şi s-a aprobat o taxă, percepută de către Spitalul Judeţean de Urgenţă Satu Mare, denumită „taxă de curăţenie”, în cuantum de 2 lei/persoană/ vizită.

Motivul pentru care a fost instituită această taxă de curăţenie este tocmai protejarea sănătăţii pacienţilor spitalizaţi, pentru a li se asigura un standard decent în ceea ce priveşte curăţenia din unitatea spitalicească, precum şi protejarea sănătăţii vizitatorilor aflaţi în incinta spitalului.

Scopul instituirii taxei de curăţenie are un dublu impact, respectiv prevenirea şi protejarea sănătăţii pacienţilor împotriva unor posibile infecţii ce ar putea fi transmise de către vizitatori – potenţiali purtători de viruşi, iar în ceea ce îi priveşte pe vizitatori şi aceştia sunt protejaţi de posibile infecţii transmise de la alţi potenţiali purtători – vizitatori sau chiar pacienţii aflaţi în tratament.

Având în vedere numeroasele dispute privind aplicarea taxei de curăţenie, Conducerea Consiliului Judeţean, prin preşedintele Adrian Ştef, şi vicepreşedinţii Mircea Govor, şi Riedl Rudolf, va propune revocarea hotărârii privind taxa de curăţenie, urmând ca în şedinţă consilierii judeţeni, să se pronunţe asupra oportunităţii menţinerii sau retragerii acesteia.

Biroul de presă”

Exit mobile version