PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Patronul Florisal spune că firma este pregătită pentru deszăpezire

Patronul Florisal, Vasile Puşcaş, a afirmat, astăzi, într-o conferinţă de presă susţinută alături de conducerea Primăriei Satu Mare, că firma este pregătită să intervină pentru deszăpezire, fiind anunţate ninsori începând de marţi.

Firma a pregătit 500 de tone de clorură de sodiu şi 56 de tone de clorură de magneziu, având şi personalul pregătit.

El a explicat că intervenţia se va face gradual, pe mai multe nivele, prioritare fiind podurile şi arterele principale. Sătmărenii sunt rugaţi să parcheze doar regulamentar pentru a nu împiedica accesul utilajelor de deszăpezire.

Primarul Dorel Coica a ţinut să mulţumească firmei UNIO pentru înţelegere, zăpada adunată de pe străzi urmând să fie depozitată în locul fostei gropi de gunoi de pe str. Odoreului.

Costurile estimate pentru deszăpezire sunt cuprinse între două şi trei milioane de lei, în condiţiile în care la nivelul drumurilor judeţene suma este de patru milioane.