Hala a intrat în renovare în urmă cu 10 zile, având loc mai multe modificări astfel încât să corespundă normelor de igienă impuse de Uniunea Europeană.
Primarul Dorel Coica s-a declarat mulţumit de lucrările efectuate, anunţând totodată că în primăvară vor începe şi alt gen de lucrări de modernizare în pieţe. Edilul a mai afirmat că va începe şi realizarea unei hale de lactate şi în piaţa din Micro 17, deocamdată proiectul fiind în licitaţie.
Lucrările de modernizare a halei din Piaţa nr.1 au costat 39.500 lei cu tot cu TVA. Din cele 20 de locuri disponibile, sunt ocupate doar jumătate mai fiind loc de 10 producători.
Prezent la eveniment, directorul adjunct al DSVSA Satu Mare, Dumitru Pintea, a înmânat conducerii municipiului autorizaţia de funcţionare a pieţei.