„Nici nu se pune problema, cu Marcela colaborez foarte bine și la fel de bine vreau să colaborăm. Nu băgați în seamă toate aceste bârfe pentru că se apropie campania electorală și știm ce înseamnă precampanie. Înseamnă fitilisme. Dar nu contează, Marcela rămâne și lucrează în continuare cu primarul, iar ei să înțeleagă că nu primarul schimbă un viceprimar ci Consiliul Local. Deocamdată nu s-a pus problema și sper să nu se pună nici în continuare. Deci nu dați crezare unor asemenea știri”, a declarat edilul.
Întrebat de unde au apărut asemenea zvonuri, primarul a spus: „De la speculanți. Asta e, fiecare începe campania electorală, fiecare are interesul ca în mai să aibă un procent cât mai mare, iar cei care sunt frustrați și n-au ajuns să ocupe niște funcții, mă gândesc la foști candidați, nu vreau să le dau numele”.
El a dat asigurări că dacă ar vrea să schimbe vreun viceprimar ar spune public acest lucru.
„Dacă aș vrea să-l schimb pe Roca de mâine v-aş spune, dar nu pot s-o fac. Numai Consiliul Local poate”, a punctat primarul.