PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Schimb de experienţă între Primăriile Satu Mare şi Râmnicu Vâlcea

Gheorghe Rentea, Dorel Coica, Emilian Francu

Gheorghe Rentea, Dorel Coica, Emilian Francu

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, şi primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Emilian Frâncu, au anunţat astăzi într-o conferinţă de presă că au pus bazele unei colaborări de tipul “schimb de experienţă” astfel încât exemplele de “bună practică” dintr-un oraş să fie preluate de celălalt oraş.

Edilul şef sătmărean a şi anunţat primul proiect ce va fi implementat la Satu Mare după modelul din Râmnicu Vâlcea, şi anume modernizarea sistemului de iluminat public prin montarea unor LED-uri, reducându-se astfel costurile cu energie electrică cu 30%.

După modelul de la dânşii, am luat legătura cu BERD-ul şi sperăm ca în doi ani să schimbăm iluminatul public şi să acoperim absolut toată sfera de necesităţi din Satu Mare. Am avut discuţii pe mai multe paliere, zona energetică, anvelopare blocuri, dezvoltare industrială, curăţenie. E o experienţă benefică pentru ambele echipe“, a declarat Coica.

Edilul din Râmnicu Vâlcea a amintit câteva proiecte realizate în Satu Mare, ţinând să felicite echipa de la Zona Metropolitană care pregăteşte o serie de proiecte pentru următorul exerciţiu financiar.

Mă bucur că am reuşit să facem un schimb de experienţă fructuos. Un astfel de demers, şi anume acela de a căuta cele mai bune practici în administraţie din partea unor colegi primari reprezintă o şansă ca într-un fel cu bani puţini să realizezi multe lucruri. Este o premieră la nivel naţional ca primarii să înceapă o acţiune coerentă şi cu o periodicitate stabilită de a face schimburi de experienţă. D-l primar a fost la Râmnicu Vâlcea, a văzut câteva lucruri acolo, acum eu am văzut aici zona industrială, am văzut aquaparkul, şi vă felicit pentru aceste lucruri frumoase. În Râmnic aceste lucruri nu există şi sunt exemple de bune practici pe care noi le vom implementa cât de curând şi în zona Râmnicului”, a afirmat Emilian Frâncu.

Schimbul de experienţă nu se va opri aici. Echipe din Primăria Satu Mare vor mai face vizite la Râmnicu Vâlcea, şi invers, pentru a studia în detaliu anumite proiecte.

Exit mobile version