PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Cristinel Smadu şi-a dat un apartament de lux de 2.500 euro lunar din bani publici

Preşedintele Partidului Conservator Satu Mare, Cristinel Smadu, şi-a plătit din bani publici un apartament de lux având o chirie de 2.500 de euro/lună din bani publici în perioada în care a fost director în cadrul Companiei Naţionale de Aeroporturi Bucureşti (CNAB). Gândul a publicat un raport al Curţii de Conturi care arată că acest contract nu a fost tocmai în regulă.

“Auditul Curţii de Conturi, care nu îl nominalizează explicit, arată că Smadu şi-a închiriat, în numele companiei, un apartament de 220 de metri pătraţi într-un complex rezidenţial de lux în nordul Capitalei, pentru care deconta lunar chirie şi întreţinere de aproximativ 2500 de euro, beneficiu pe care şi l-a inclus, ilegal, în contract. Locuinţa de 3 camere şi dependinţe de 220,86 de metri pătraţi, din care 127,27 de metri pătraţi suprafaţă utilă şi 65,53 metri pătraţi terase şi balcoane, a fost închiriată în Clubul Rezidenţial Stejari, la 8 kilometri de aeroport, scrie Gândul.
Contractul s-a încheiat pe 25 octombrie 2012 între SC Masterange România SRL şi Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti reprezentată de directorul geneeral adjunct, adică Smadu personal, care preluase atribuţiile directorului general în septembrie. Acelaşi director apărea însă şi ca ocupant al apartamentului.
„Valoarea lunară a chiriei a fost stabilită la 1.840 de euro (1500 de euro fără TVA) fără a include contravaloarea utilităţilor, cheltuielile de administrare au fost de 382 de euro şi garanţia pentru plata chiriei de 2.282 de euro”, se arată în raport.
Contractul a fost încheiat pentru 2 ani, cu angajamentul că, pentru rezilierea anticipată, compania urma să plătească despăgubiri echivalente cu valoarea chiriei până la expirarea duratei acestuia.
Cristinel Fănel Smadu, ajuns la CNAB pe filera PC, fusese numit interimar pe 31 august, după demiterea liberalului Cornel Poteraşu anunţată personal de Victor Ponta. Pe 17 septembrie 2012, Consiliul de Administraţie ia act de ordinul „de numire în funcţia de director general”, cu toate că, atenţionează Curtea de Conturi, „ordinul prevedea numai preluarea atribuţiilor funcţiei de director general”, iar pe 11 octombrie acelaşi CA aprobă „raportul prin care se justifica suportarea cheltuielilor generate de închirierea locuinţelor de serviciu” şi îl mandatează pe Smădu să negocieze modificările cu sindicatele.
Negocierile se încheie în avantajul acestuia, în contractul colectiv de muncă al companiei apărând brusc un paragraf nou prin care cheltuielile cu chiria şi utilităţile pentru directorii generali şi executivi erau suportate de CNAB. Plafonul: până la 1500 de euro fără TVA (exact cât era contractul lui Smadu) pentru directorii generali şi pănă la 750 de euro pentru directorii executivi.
Curtea de Conturi susţine că beneficiul este însă unul ilegal, OUG 79/2009 reglementând expres ce drepturi are un director general într-o companie de stat, fără ca decontarea chiriei şi a întreţinerii să se numere printre acestea.
Din noiembrie 2012 până în iunie 2013, suma datorată de companie pentru apartamentul de lux a ajuns la 19.700 de euro. În medie 2500 de euro lunar.
Favorul făcut sieşi de Smădu din banii companiei a fost anulat ca urmare a unei conjuncturi. Contractul colectiv de muncă a expirat în iulie 2013, iar noul manager privat, Liviu Radu, nu a mai preluat prevederea.

extras raport Curtea de Conturi