PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Tribunalul a stabilit cuantumul cauţiunii pentru eliberarea lui Viorel Pintea

Viorel Pintea DNA (10)Tribunalul Satu Mare a stabilit la termenul de astăzi cuantumul cauţiunii ce trebuie plătită de fostul director al APIA Satu Mare, Viorel Pintea, pentru a fi eliberat condiţionat din arest preventiv. Cuantumul a fost stabilit la 100.000 de lei.

Acest lucru nu înseamnă că Viorel Pintea va fi pus în libertate imediat. El trebuie să plătească cauţiunea de 100.000 de lei până luni, 9 decembrie, când se va discuta pe fond cererea sa de eliberare condiţionată. Prin urmare, luni se va decide dacă Viorel Pintea va fi eliberat condiţionat sau va sta după gratii cel puţin cele 29 de zile pentru care a fost arestat preventiv.

Amintim că procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Oradea efectuează acte de urmărire penală faţă de inculpatul Pintea Vioreldirector la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Satu Mare, în sarcina căruia s-a reținut infracțiunea de luare de mită în formă continuată.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori au rezultat următoarele: 
În cursul lunilor martie și mai 2012, inculpatul Pintea Viorel, în calitate de director la APIA Satu Mare, a pretins unui denunțător (fermier) suma de 2.500 euro, respectiv 5.000 euro, pentru a nu dispune controale în legătură cu activitățile agricole desfășurate de acesta, respectiv la culturile de viţă de vie pe care fermierul le deţinea în judeţul Satu Mare şi pentru care a accesat fonduri europene substanţiale.
Din totalul sumelor pretinse, în perioada anterior menționată, inculpatul Pintea Viorel a primit de la denunțător 2.500 euro și 3.000 lei. 
Separat de sumele deja menționate, în dimineaţa zilei de 22 noiembrie 2013, inculpatul Pintea Viorel a pretins de la denunţător suma de 3.000 euro pentru a-şi încălca atribuţiile de serviciu, constând în nedispunerea unor controale la activităţile agricole ale denunţătorului, al căror rezultat risca să atragă o răspundere administrativă.
În după-amiaza zilei de 24 noiembrie 2013, inculpatul Pintea Viorel a primit de la denunțător suma de 3.000 euro pe care o pretinsese, ocazie cu care s-a procedat la constatarea infracţiunii flagrante.
Inculpatului Pintea Viorel i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. 

 

Exit mobile version