PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Colegiul Medicilor și primarul Dorel Coica sar în sprijinul medicilor evacuaţi din Policlinica Veche

Președintele Colegiului Medicilor Satu Mare, Călin Bumbuluț, alături de primarul Dorel Coica, și-au arătat astăzi, într-o conferinţă de presă, susţinerea faţă de medicii de familie Felicia Câmpean şi Liana Burticel , după ce au fost evacuate din Policlinica Veche odată cu demararea modernizării iar conducerea Consiliului Judeţean a anunţat că nu le mai primeşte înapoi întrucât întreaga clădire va fi ambulatoriul Spitalului Judeţean.

Călin Bumbuluţ spus că a solicitat în repetate rânduri conducerii Consiliului Judeţean ca să se păstreze cabinete pentru medicina familiei, însă preşedintele Adrian Ştef n-a înţeles importanţa acestui lucru.

Potrivit acestuia, ar fi o greşeală fatală neacceptarea medicilor în vechile cabinet.

De asemenea, primarul Dorel Coica a spus că este alături de cele două doctoriţe evacutate şi că îl roagă public pe Adrian Ştef să le primească înapoi, întrucât pentru pacienţii acestora este foarte important să fie mai aproape de medicii lor de familie.