PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Dorel Coica mulţumeşte sătmărenilor şi PSD-iştilor. „Ne aşteaptă un an greu din punct de vedere politic”

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, le-a mulțumit sătmărenilor pentru participarea numeroasă la Revelionul organizat în centrul oraşului.

Le mulțumesc extrem de mult sătmărenilor că am fost împreună. Ne-am bucurat, ne-am pupat, ne-am îmbrăţişat şi ne-am simţit foarte bine. Au fost mii de oameni. Vreau să aduc mulţumirile conducerii Primăriei şi Consiliului Local pentru întreaga colaborare pe care am avut-o cu cetăţenii, cu instituţiile publice în 2013”, a spus edilul, astăzi, într-o conferinţă de presă.

De asemenea, el a ţinut să transmită mulţumiri şi colegilor de partid pentru activitatea de anul trecut,

Vreau să transmit un mesaj şi pe linia politică din partea mea şi a d-lui preşedinte Mircea Govor, tuturor PSD-iştilor, mulţumiri pentru activitate din 2012, 2013. Atât preşedintele Mircea Govor cât şi prim-vicepreşedintele, primarul Dorel Coica, le transmit PSD-iştilor să aibă încredere în noi. Ne aşteaptă un an greu din punct de vedere politic, avem două cicluri foarte importante şi mă bucur că sondajele care s-au făcut la sfârşit de an arată PSD-ul ca şi câştigător la alegerile parlamentare. Eu în mod special voi face apel la sătmăreni să sprijine PSD pentru că în calitatea de primar am nevoie de europarlamentari. PSD-ul este un partid puternic, va rămâne, şi dacă o să avem un comportament bun şi o să avem mulţi europarlamentari avem şansa de prinde funcţii foarte importante în Parlamentul European, mă gândesc la funcţii de vicepreşedinte şi comisar european. Sunt sume de bani care pot veni direct fără să mai treacă prin alte filtre şi prin asta am dori să mergem, luând exemplul Piteştiului sau al municipiului Constanţa”, a mai spus acesta.