PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Erica Venemozer, noul director al Spitalului Județean: Programul meu va fi de 24 de ore!

Directorul Direcției Economice din cadrul Consiliului Județean Satu Mare, Erica Venemozer, a fost numită astăzi manager interimar al Spitalului Județean Satu Mare, printr-o dispoziție a președintelui Consiliului Județean Satu Mare, Adrian Ștef.

Ea va asigura interimatul pe o perioadă de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire până la organizarea concursului pentru postul de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Satu Mare. Totodată, Erica Venemozer ocupă şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie a spitalului.

Erica Venemozer a prezentat câteva din planurile sale în funcţia de manager al spitalului.

“Sistemul de sănătate este pentru mine în acelaşi timp o provocare dar şi o plăcere. Ca manager această funcţie mă onorează dar mă şi obligă. Va fi o provocare deosebită pentru că este un sistem care a fost foarte mult timp neglijat, sunt foarte multe probleme. Toate problemele vreau să le abordez din trei puncte de vedere: al pacientului, al vizitatorului şi al angajaţilor“, a declarat noul director.

Aceasta doreşte reducerea circuitului birocratic, medicii să nu mai fie nevoiţi să completeze foarte multe documente, doreşte să numească un responsabil cu întreţinerea la fiecare etaj, iar doctorii să se concentreze pe actul medical, să fie lângă pacienți.

Pentru mine o problemă esenţială este curăţenia spitalului. Degeaba reabilităm, degeaba renovăm dacă nu întreţinem, dacă nu facem curăţenie infecţiile apar. Programul meu  nu va fi de la 8 la 16, va fi de 24 de ore, am timpul necesar, am plăcerea de a umbla în spital, în toate locaţiile“, a afirmat Erica Venemozer.

Noul director a subliniat că se va deplasa la spital atât ziua cât și noaptea pentru a supraveghea bunul mers al lucrurilor.

Potrivit acesteia, este foarte important de urmărit circuitul pacientului, astfel încât pacienţii să nu fie nevoiţi să aştepte 10-12 ore pentru un consult de specialitate.        

În primele zile aceasta va face turul spitalului, va discuta cu medicii și va lua măsurile care se impun. Ea a primit sarcină de la conducerea Consiliului Județean să efectueze de urgență lucrări la secțiile care sunt într-o stare proastă, aşa cum este secţia de Interne a Spitalului Vechi, închisă din cauza condiţiilor inumane.

O atenţia deosebită va acorda şi lucrurilor mărunte, precum ţinutele medicilor care intră în operaţii, starea branulelor.

Erica Venemozer are studii economice şi juridice, lucrează în administraţie din 1996 şi este director executiv în CJ din 2000.

După preluarea spitalului de către CJ, a ocupat şi funcţia de preşedinte al Consiliului de Administraţie al SJU.

Întrebată dacă vor avea loc şi alte schimbări la nivelul conducerii spitalului, conducerea Consiliului Judeţean nu a dat un răspuns clar. Dacă preşedintele Adrian Ştef a spus că noul manager trebuie să vină cu propuneri în acest sens, vicepreşedintele Mircea Govor a spus că deja se gândeşte la cineva.