„În calitate de preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD, Manuela (Rogoz – n.r.) vreau să te felicit pentru cum prezinţi şedinţa, ţi-ar sta bine de viceprimăriţă. Probabil, mă gândesc că o să urmeze şi vreau să îi asigur pe toţi cei prezenţi că toatele consiliile funcţionează politic şi toţi consilierii locali reprezintă partidele din care fac parte, consilierii PSD aici de faţă şi domnul primar, se subordonează organizaţiei judeţene a PSD. Vreau să vă mai spun o recomandare pentru viitor: să vă consultaţi cu conducerea organizaţiei judeţene, cu mine personal, cu tot ce înseamnă demersurile politice în Consiliul Local”, a spus Govor.
Deputatul Kereskenyi Gabor, preşedinte al filialei municipale a UDMR Satu Mare a spus că nu este de acord cu subordonarea politică a consilierilor, afirmând că ei trebuie să reprezinte interesele tuturor cetăţenilor, chiar dacă au fost aleşi pe listele unui partid.
De asemenea, prezent la şedinţă, preşedintele Adrian Ştef i-a asigurat pe consilieri de tot sprijinul din partea instituţiei pe care o conduce.