PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Încă un şofer Transurban prins la furat de motorină. Începe curăţenia de primăvară!

furt transurban (2)Încă un șofer de la Transurban a fost prins în timp ce fura motorină din autobuz, ajutat de fiul său. Cazul a fost prezentat astăzi, de către primarul Dorel Coica şi  şeful Poliţiei Locale, Ioan Precup, într-o conferinţă de presă.

Potrivit lui Precup, au existat anumite informaţii, astfel că s-a organizat „o pândă”. Poliţiştii locali i-au prins în flagrant pe şoferul Artur M., de 44 ani şi fiul său Aurel M., de 21 ani, din Satu Mare, în timp ce au sustras cantitatea de 45 litri de motorină, în valoare de 256 lei, în zona blocurilor IPL. Aceştia au fost ridicaţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean, care îi anchetează în stare de libertate.

Primarul Dorel Coica a anunţat că de săptămâna viitoare va demara o amplă anchetă, existând foarte multe informaţii privind furturi. Acesta a ţinut să precizeze că la Transurban sunt oameni devotaţi şi serioşi, dar există şi „o gaşcă de hoţi care a furat cauciucuri, motorină, piese”.

Edilul a amintit că Transurban primeşte anual o subvenţie de un milion de euro şi s-a arătat deranjat de faptul că angajații s-au revoltat când a propus instalarea de camere video în autobuze, la depozitul de combustibil, n-au dorit nici GPS-uri şi nici uniforme.

„Sunt total preocupat să fac ordine. Nu sunt dispus că tolerez nicio faptă de hoţie. Cât timp sunt primar, nu fur, nu iau mită, aceeaşi pretenţie o am de la instituţiile subordonate. Cu orice risc, începem curăţenia de primăvară, în iarnă”, a spus primarul

El a mai spus că angajaţii care nu sunt dispuşi să lucreze după ritmul său sunt liberi să plece şi că nu-i este ruşine să se prezinte în faţa sătmărenilor.

Dacă sunt nemulţumiţi putem face referendum. Am curajul să merg în faţa cetăţenilor”, a precizat edilul.

Drept urmare, la Transurban se va lucra ca la o instituţie militarizată, se vor monta camere video, sisteme GPS pe autobuze, urmând să fie afişate şi orarele în staţii. Conform estimărilor, lunar se fură 5-6 tone de combustibil de la Transurban.

Exit mobile version