PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Dorel Coica vrea modernizarea iluminatului public în toată regiunea Zonei Metropolitane

Miercuri, 22.01.2014, primarul municipiului Satu Mare, Dr. Coica Dorel a convocat  o întâlnire cu domnul Beu Dorin – profesor universitar  la Universitatea Tehnică din Cluj Napoca, Mircea Săsăran – reprezentantul Philips România şi primarii din judeţ, membrii ai Zonei Metropolitane Satu Mare.

Zona Metropolitană Satu Mare intenţionează să contureze un proiect pentru implementarea sistemului de „iluminat inteligent” la nivelul regiunii.

Obiectivul general este creşterea calităţii vieţii prin implementarea unui sistem de iluminat public extins, modernizat, eficient din punct de vedere energetic şi economic care va avea efecte benefice însemnate pe termen mediu şi lung asupra cetăţenilor .

În următoarea perioadă se vor întocmi documentele necesare finanţării proiectului astfel încât, până la apariţia ghidului solicitantului acestea să fie finalizate.