PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

25 milioane lei pentru Satu Mare. Judeţul se transformă în şantier

mircea govor, adrian stefGuvernul Ponta, prin Ministerul Dezvoltării, a alocat județului Satu Mare suma de 25 milioane lei pentru realizarea unor investiții în comune. În Palatul Administrativ a avut loc astăzi semnarea contractelor de finanţare aferente listei obiectivelor de investiţii aprobată pentru finanţare pe anul 2014, prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, participând președintele CJ, Adrian Ștef, vicepreședintele Mircea Govor și primarii cu proiecte finanțate.

În  cuvântul său, Adrian Ștef a ținut să mulțumească premierului Victor Ponta și ministrului Liviu Dragnea pentru sprijinul acordat județului Satu Mare, subliniind că este cea mai mare sumă alocată vreodată județului.

Este un moment important pentru judeţul Satu Mare faptul că 25 milioane lei sunt alocaţi de către guvernul Ponta şi Ministerul Dezvoltării, sumă care vine în completarea celei de anul trecut, de 14 milioane. Sunt bani pentru continuarea și finalizarea unor lucrări dar şi pentru unele noi. Avem o listă lungă de investiţii care va transforma judeţul Satu Mare într-un şantier. Niciodată n-au mai venit atâţia bani în judeţul Satu Mare. Dacă vom fi campioni la absorbţia fondurilor vor veni şi alocări noi”, a spus Ştef.

La rândul său, vicepreşedintele Mircea Govor, a le-a solicitat primarilor să cheltuiască banii până în luna iunie, dând asigurări că suma va fi dublată dacă lucrările la care s-au angajat vor fi finalizate.

Insist ca până în iunie să fie consumaţi. Atunci intră etapa a doua, sper că suma se va dubla, primul pas este ca primarii să consume banii, firmele să facă lucrări. Este meritul premierului Ponta și a ministrului Dragnea, au fost atenți cu județul Satu Mare. Suntem în față la banii alocați, nu ne rămâne decât să muncim, să vadă oamenii că ne mișcăm. Până în 2016 când se încheie mandatul șantierele vor prinde contur, județul Satu Mare se va schimba. Urmează modernizări de drumuri județene, foarte multe. Viitorul sună bine pentru judeţul Satu Mare, din punct de vedere al investiţiilor sună foarte bine”, a declarat Govor.

 Contractele de finanţare sunt încheiate între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Judeţul Satu Mare, precum şi între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi Unităţile Administrativ Teritoriale.

Întreg  judeţului Satu Mare i-a fost alocată suma de 25.000.000,00 lei, din care pentru investiţii în derulare  10.344.117,72 lei, iar pentru investiţii noi 14.655.882,28 lei.

 

Obiectivele finanţate din suma de 10.344.117,72, alocată pentru lucrări în continuare sunt următoarele:

1. Judeţul Satu Mare: – ,,Pod pe DJ 195 C, km 10+905 peste râul Crasna la Domăneşti ”, suma alocată 2.000.000 lei;

                                  – ,,Podeţ dalat peste Valea Ciora în comuna Târşolţ pe DJ 109K, km 14+251”,suma alocată 285.615,28 lei;

                                  – ,,Pod km 29+031 – Turt, peste râul Turţ în comuna Turţ”, suma alocată 840.383,77 lei.

2.Comuna Bixad: ,,Alimentare cu apa potabilă în loc. Boinești, Trip și Bixad, canalizare ape uzate și stația de epurare în loc. Boinești, Trip și Bixad”, suma alocată 500.000 lei;

3.Comuna Beltiug: ,,Alimentare  cu apă comuna Beltiug, sat Beltiug”, suma alocată 125.400 lei;

4.Comuna Vama: ,,Consolidare terasamente pentru priza  de captare a apei pentru alimentare cu apă comuna Vama”, suma alocată 140.000 lei;

5.Comuna Certeze:  ,,Reţea de canalizare menajeră şi staţie de epurare în comuna Certeze”, suma alocată 697.000 lei;

6. Comuna Gherţa Mică: ,,Reţea de canalizare şi staţie de epurare în localitatea Gherţa Mică”, suma alocată 594.860 lei;

7.Comuna Supur: ,,Canalizare menajeră şi staţie de epurare pentru localităţile Supuru de Jos, Dobra, Hurezu Mare”, suma alocată 798.553,21 lei;                       

8. Comuna Turţ: ,,Reţea de canalizare şi staţie de epurare în localitatea Turţ, judeţul Satu Mare”, suma alocată 702.819,83 lei;

9.Comuna Turulung: ,,Modernizare DC 7 Turulung-Gherţa Mare”, suma alocată 356.840 lei;

10.Comuna Călineşti Oaş: ,,Modernizare drum comunal DC80 Coca-Păşunea Mare”, suma alocată 777.567,63 lei;

11.Comuna Craidorolţ: ,,Asfaltare drum DC141 Eriu Sâncrai-Satu Mic-Mihăieni”, suma alocată 1.000.000 lei;

12. Comuna Săuca: ,,Modernizare drum comunal DC39 Săuca-Chisău-Chereuşa”, suma alocată 1.125.078 lei;

13. Comuna Valea Vinului: ,,Modernizare şi reabilitare drum comunal DC 22 Valea Vinului”, suma alocată 400.000 lei.

Exit mobile version