PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Atmosferă incendiară la concursul Bounce 2014 Satu Mare

Dansatorii participanți la cea de-a VI- a ediție a  Concursului Internaţional de Hip Hop şi B-Boying „Bounce” au creat sâmbătă un moment plin de acțiune și o atmosferă incendiară la  Casa de Cultură a Sindicatelor Satu Mare.

Evenimentul a fost prezentat de DJ Gaby  iar deschiderea concursului au făcut-o cei trei membri ai juriului, format din dansatori și coregrafi renumiți din România și Ungaria, care pe rând au prezentat cu măiestrie o demonstrație de dans. Aceștia au fost: Marian Gyongyosi (Ungaria), Peter Mika (Ungaria) și Mihai Pîrvuleț (România).

Cele 29 de echipe participante au fost jurizate pe categorii de vârstă, selectându-se la fiecare secțiune finaliștii. Participanții au avut vârste între 7 și peste 18 ani. Prima secțiune a fost  Hip Hop solo, urmând Hip Hop duo, Hip Hop crew și b-boying. Competiția a fost o luptă plină de optimism, fiecărui concurent în parte i se citea pe chip dorința de a câștiga.

Au participat peste 100 de dansatori, veniți din localitățile:  Oradea, Arad, Bucureşti, Bistriţa, Marghita, Curtuşeni, Tarcea, Cluj, Satu Mare şi Mateszalka – Ungaria.

Concursul a fost organizat de Clubul de dans hip hop Crazy Dancers Satu Mare în colaborare cu Primăria Satu Mare și Centrul Cultural G.M Zamfirescu.