PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Concursul pentru postul de manager al Teatrului de Nord va avea loc în 13 mai

Sorin Oros, director Teatrul de Nord Satu Mare

Sorin Oros

Consiliul Local Satu Mare organizează un nou concurs de management pentru Teatrul de Nord. Actualul director, Sorin Oros, a fost numit interimar la data de 1 iulie 2013, după ce concursul de anul trecut a fost anulat.

Concursul va fi organizat respectând prevederile Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului de management în vederea încredinţării managementului instituţiei de spectacole Teatrul de Nord Satu Mare.

Etapele concursului de management sunt:
a) evaluarea dosarelor de concurs şi analiza planului de management;
b) susţinerea planului de management în cadrul unui interviu.
Calendarul concursului:
a) în data de 7.04.2014 aducerea la cunoştinţa publică – condiţiile de participare la concurs, caietul de obiective, regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, de soluţionare a contestaţiilor, precum şi datele pentru depunerea dosarelor de concurs, a planului de management şi desfăşurarea etapelor de concurs sunt aduse la cunoştinţa publică de către autoritate, pe pagina de internet a instituţiei publice de cultură şi a autorităţii, după caz, precum şi prin afişare la sediul autorităţii şi al instituţiei pentru care se organizează concursul.
b) 7.04.2014-28.04.2014 depunerea dosarelor şi a planurilor de management de către candidaţi;
c) 30.04.2014-7.05.2014 analiza planurilor de management;
d) în data de 13.05.2014, începând cu ora 10 susţinerea planurilor de management în cadrul interviului.
Dosarele de concurs şi planurile de management se depun la registratura Primăriei Satu Mare, zilnic între orele 8-16 până în data de 28.04.2014.
Condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească cumulativ fiecare candidat în vederea prezentării la concurs sunt:
a) are cetăţenia română sau a unuia dintre statele membre ale Uniunii Europene;
b) are capacitate deplină de exerciţiu;
c) întruneşte condiţiile de studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă în domeniul de activitate al instituţiei: teatru şi artele spectacolului,cinematografie şi media; artele spectacolului muzical, ştiinţe umaniste, ştiinţe economice,
d) întruneşte condiţiile de experienţă în management de minim 3 ani;
e) nu deţine o funcţie de conducere la o altă instituţie din România;
f) nu a împlinit vârsta legală pentru pensionarea pentru limită de vârstă.
Dosarul de concurs trebuie să conţină:
– cerere de înscriere la concurs cu precizarea datelor personale de contact : telefon mobil şi adresa de e-mail ;
– copia actului de identitate;
– curriculum vitae actualizat ( model european, conform H.G. nr. 1021/2004);
– copiile diplomelor de studii şi ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări;
– declaraţie pe proprie răspundere că nu deţine o funcţie de conducere la o altă instituţie din România;
– declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste că nu a desfăşurat activităţi de poliţie politică.
– copie de pe carnetul de muncă, valabil până la 31.12.2011, şi o adeverinţă de salariat pentru perioada ulterioară, conform prevederilor legale precum şi documente care să ateste experienţa în management de minim 3 ani;
– cazierul judiciar în cazul persoanelor cu cetăţenie română sau acte similare în situaţia persoanelor cu altă cetăţenie;
– adeverinţa care să ateste starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unităţile sanitare abilitate;
– Planul de management, nesemnat, fără elemente de identificare ale candidatului şi care trebuie întocmit şi structurat potrivit cerinţelor din Caietul de obiective şi depus în format printat şi pe suport electronic, CD.
Copiile actelor din dosarul de concurs se prezintă însoţite de documentele originale, care se certifică pentru conformitate de către secretariatul comisiei de concurs, sau în copii legalizate.

Regulamentul de organizare şi desfăşurare a concursului, Caietul de obiective, Regulamentul de organizare şi funcţionare al Teatrului de Nord Satu Mare se pot descărca de pe site-ul instituţiei www.satu-mare.ro secţiunea anunturi ocupare posturi, secţiunea Viaţa culturală, Teatrul de Nord şi www.teatruldenord.ro.

 

Exit mobile version