PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret anunță organizarea concursului de proiecte pe 2014

Virgil Dragoș, director executiv adjunct DJST Satu Mare

Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Satu Mare organizează Concursul local de proiecte de tineret 2014, pentru acţiuni derulate de organizaţii neguvernamentale de şi pentru tineret în perioada 01.07.2014 – 15.11.2014. Dosarele proiectelor pot fi depuse până în data de 07.05.2014, ora 16.00 la sediul direcţiei. Priorităţile/direcţiile de acţiune în anul 2014 pentru proiectele de tineret precum şi documentaţia pentru întocmirea şi depunerea dosarelor poate fi obţinută de la sediul D.J.S.T. Satu Mare, str. Vasile Conta nr. 2, tel. 0261.711604 sau e-mail: djst.satumare@mts.ro.

            Ministerul Tineretului şi Sportului  organizează Concursul Naţional de proiecte de tineret 2014 şi Concursul Naţional de proiecte Studenţeşti 2014, pentru acţiuni derulate de organizaţii neguvernamentale de şi pentru tineret în perioada 15.07.2014 – 15.11.2014. Dosarele proiectelor pot fi depuse până în data de 07.05.2014, la sediul Ministerului Tineretului şi Sportului din Bucureşti, sector 2, str. Vasile Conta nr. 16, registratură sau prin e-mail la adresa dppt@mts.ro, dpas1@mts.ro. Alte informaţii se pot obţine de pe site-ul Ministerului Tineretului şi Sportului : www.mts.ro.