PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Satu Mare a reziliat contractul cu Hotel Sport

Directorul adjunct al Direcției Județene pentru Sport și Tineret (DJST) Satu Mare, Virgil Dragoș a anunțat astăzi într-o conferința de presă motivul deciziei de reziliere a contractului de închiriere cu Hotelul Sport.

DJST Satu Mare a reziliat contractul de închiriere hotelului Sport firmei fostului director al instituţiei, Florin Gal, în 30 ianuarie 2014, în urma unor nereguli care au fost constatate. Acesta susține că în contract nu au fost respectate obligațiile de către locator,  realizând modificări bunului închiriat fără să aibă acordul acestora în scris și nici autorizații din partea autorităților locale din Satu Mare.

I-am solicitat pe cei de la Inspectoratul Județean în Construcții Satu Mare să efectueze controale la Hotel Sport. Aceștia au constatat modificări  la nivelul parterului prin demolarea a patru încăperi și  modificări la fațada clădirii fără autorizație și fără aprobarea noastră. După aceste controale cei răspunzători de această faptă  au fost amendați contravențional”, a declarat Virgil Dragoș.

Decizia de reziliere a contractului a  fost contestată în instanță și se așteaptă un rezultat. Contractul inițial a fost făcut în 2010 pe o perioadă de zece ani.

Sperăm ca decizia să nu fie suspendată și să putem să îi evacuăm din clădirea hotelului, pe urmă să vedem perspectiva descentralizării și să găsim resurse de a reabilita hotelul. Este trist faptul că hotelul în momentul de față nu este funcționabil și nu poate fi folosit de către sportivii din Satu Mare”, a mai declarat Virgil Dragoș.

De asemenea directorul adjunct DJST a mai anunțat 24 de activități la Centrul de Agrement Satu Mare fiind programate patru tabere tematice pentru copii sportivi, copii cu  dizabilițăți și copii romi cu rezultate bune la învățătură. Pentru această desfășurare, DJST a încheiat peste zece parteneriate cu ONG-uri pentru tineret, cu Asociația Hans Lindner și instituții ale orașului. Totodată, s-a mai menționat faptul că 49 de medalii, din care 29 de aur, 16 de argint și 11 de bronz au fost câștigate în competiții,  de către sportivii sătmăreni.