După această analiză, reprezentanţii au acordat votul de încredere pentru Magyar Lorant care este noul lider de grup.
„Doresc o comunicare echilibrată cu instituţiile şi cu domnul primar. Eu consider că trebuie să constituim o opoziţie constructivă. Atâta timp cât nu avem viceprimar, trebuie să lucrăm din opoziţie. Acesta nu înseamnă că vom împinge activitatea grupului la o extremă, nici în viitor nu intenţionăm să spunem NU la toate iniţiativele, dar când nu suntem de acord cu o propunere ne veţi auzi vocea fiindcă aceasta este o politică demnă de opoziţie”, a declarat Magyar Lorand consilier local UDMR din 2008.
Consilierul local Magyar Lorand este vicepreşedinte al UDMR Satu Mare, preşedintele Comisiei pentru sănătate, protecţie socială, sport şi tineret.
„Magyar Lórand este pregătit din punct de vedere profesional şi are experianţa politică necesară pentru a îndeplini cu succes noua sarcină”, a declarat Pataki Csaba preşedintele organizaţiei judeţene a UDMR Satu Mare menţionând totodată că destoinicia lui Magyar Lorand este evidenţiată şi de locul 13 pe care ocupă dânsul pe listele candidaţilor pentru Parlamentul European.