PortalSM.ro – Stiri Satu Mare

Primarul Dorel Coica a premiat elevii olimpici

 Elevii care au obţinut rezultate foarte bune la competiţiile naţionale din acest an au fost premiaţi astăzi de către primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica. Edilul nu i-a uitat nici pe profesorii care i-au îndrumat pe elevi.

Edilul şef, alături de viceprimarul Radu Roca şi inspectorii şcolari Claudiu Mondici şi Călin Durla, au înmânat elevilor şi profesorilor diplome şi plicuri cu bani, felicitându-i pentru rezultate.

Primarul a afirmat că de acum vor fi premiați toți elevii care au rezultate foarte bune

Suntem mândri de voi. Rugămintea mea este să rămâneţi în Satu Mare, ştiu că aici situaţia nu este atât de bună ca şi în occident dar să rămâneţi alături de noi pentru că avem nevoie de voi. Sunteţi viitorul, voi sunteţi generaţiile care ne veţi asigura nouă pensiile“, a spus primarul.

În total au fost premiaţi 26 de elevi, alături de profesorii lor. Cei care au obţinut locul I au primit 500 de lei, premiul II – 400 lei, premiul III – 300 lei, iar menţiunile câte 200 de lei.