“Colegii mei, social-democraţi doresc să se implice activ în comunitatea din care fac parte. Avem tineri valoroşi în organizaţia municipală, care înţeleg importanţa implicării în aceste proiecte“, a declarat Ionuţ Bujor, preşedintele Organizaţiei Municipale de tineret a PSD.
”Doresc să mai precizez faptul, că nu este prima dată când noi, tinerii social-democraţi sătmăreni ne angajăm într-un astfel de demers, de-a lungul timpului am mai plantat în repetate rânduri copaci, în diferite zone-cheie din municipiul Satu Mare“, a conchis Ionuţ Bujor, preşedintele TSD Municipiu.
La acţiune au luat parte, Raul Băbţan, preşedintele TSD Satu Mare, Ionuţ Bujor, preşedintele TSD Municipiu, Darie Cristinel, preşedintele organizaţiei locale, alături de mai mulţi membri PSD din cartierul Carpaţi II.
Sursa: TSD Satu Mare