Ultima actualizare: azi, 17:30
DRM
Locale

Tinerii Social-Democraţi au plantat puieţi în cartierul Carpaţi II

tsd satu mareOrganizaţia de tineret a Partidului Social Democrat au ales ca şi de această dată să se implice în mod activ în protejarea mediului înconjurător. În cursul zilei de marţi, 8 aprilie, tinerii social-democraţi, împreună cu organizaţiile locale a PSD, au plantat mai mulţi puieţi în cartierul Carpaţi II din Municipiul Satu Mare.

Colegii mei, social-democraţi doresc să se implice activ în comunitatea din care fac parte. Avem tineri valoroşi în organizaţia municipală, care înţeleg importanţa implicării în aceste proiecte“, a declarat Ionuţ Bujor, preşedintele Organizaţiei Municipale de tineret a PSD.

Doresc să mai precizez faptul, că nu este prima dată când noi, tinerii social-democraţi sătmăreni ne angajăm într-un astfel de demers, de-a lungul timpului am mai plantat în repetate rânduri copaci, în diferite zone-cheie din municipiul Satu Mare“, a conchis Ionuţ Bujor, preşedintele TSD Municipiu.

La acţiune au luat parte, Raul Băbţan, preşedintele TSD Satu Mare, Ionuţ Bujor, preşedintele TSD Municipiu, Darie Cristinel, preşedintele organizaţiei locale, alături de mai mulţi membri PSD din cartierul Carpaţi II.

Sursa: TSD Satu Mare

52 comentarii

  1. Fanica Răspunde

    Felicitari celor care au organizat aceasta actiune buna. Sper sa vedem cu aceasta ocazie implicarea si a altor cetateni, indiferent ca e politic sau nu, in protejarea si infrumusetarea spatiului in care convietuim. Imi place activitatea celor de la TSD, care reusesc sa duca la bun sfarsit si cu succes actiuni diverse.

    • Maria Răspunde

      Felicitari pentru intiativa!!Sunteti niste tineri hotarati si muncitori! E bine ca cineva se gandeste la importanta naturii! Creeati cat mai multe spatii verzi! Tine-ti-o tot asa,lumea oricum cu voi voteaza!!!

    • Elvira Răspunde

      Voi sunteti viitorul nostru!Tinerii social democrati sunt cei mai bine organizati,cu cele mai multe initiative! Nu aruncati cu pietre in ei pt ca o facei degeaba! Lumea vede si nu uita! Vorbe urate poate arunca oricine,cu faptele e mai greu! Dragii mei,sunteti un exemplu! Nu plecati urechea la ce comenteaza unii si altii aici.. Vorbeste frustrarea si rautatea din ei!

  2. x Răspunde

    pui de comunisti! gunoaie politice. cine dracu i-a pus sa se inscrie intr-un partid infect? pacat de ei.

    • Mihai Costescu Răspunde

      S-ar putea ca ma-ta sa fi fost cea care i-a pus sa se inscrie. Si asta pentru ca pe tine nu se poate baza, tu fiind un bou care face muuuuu!

  3. altu Răspunde

    In Romania dispar 3 ha de padure pe ora. Poate vorbiti cu colegii vostri de la organizatia de seniori despre aceasta chestie.

    • Mitica Răspunde

      3 ha de padure pe ora? Daca esti asa de bine informat de ce nu iei masuri in acest sens? E dreptul tau de cetatean de a sesiza ilegalitati.

      • alava Răspunde

        la cine sa sesizam ilegalitati ?
        la un psd-ist din Bucuresti, care e pe aceasi mana cu “mafia” padurilor!

        • Mitica Răspunde

          Pai atunci hai sa contemplam si sa ridicam din umeri. Tara asta a ajuns unde a ajuns din cauza lispei de vlaga a cetatenilor, care au stat cu limba intre dinti sa astepte salvarea de la Dumnezeu Insusi.

          • altu

            Stimate domn Mitica, s-ar putea sa fiti uimit de numarul sesizarilor depuse la organele competente si sa fiti si mai uimit de instrumentarea lor. A fi iubitor de natura si ciclist in timpul liber e suficient ca sa observi cum dispar paduri. De unde “3 ha”? ati fi aflat si dvs daca v-ar fi interesat cu adevarat mediul inconjurator; faptul ca stie si printul Charles, iar dvs nu, ar trebui sa va dea de gandit. O zi buna. Apropo, inainte de a fi activist de partid, incercati sa fiti om.

  4. Maica Tereza Răspunde

    APA DE PLOAIE! Nu stiu cine va mai vota PSD dupa atatea scumpiri in lant, cresterea accizei, defrisari ilegale (in cardasie cu UDMR)!

    • Mitica Răspunde

      Daca e sa ne uitam pe ultimele sondaje, cred ca foarte multi. Si asta pentru ca pe langa masurile pomenite de tine s-au luat nenumarate altele care ajuta populatia: cresterea pensiilor, scaderea TVA la paine, cresterea salariilor, masuri in domeniul sanatatii, etc. Si multe altele vor mai veni…

      • govor de la tehnicassist Răspunde

        Mai poti sa combati,mitica?Propagandist psd-ist mai mare ca tine pe aici,mai rar.Nu iti e rusine sa vorbesti de cresteri de salarii si pensii dupa ce psd-istii tai au marit toate taxele si impozitele care duc inevitabil la cresteri de preturi.Las ca va rareste DNA-ul.
        Majoritatea sunteti niste spagari ordinari.

      • Ata Răspunde

        Mitica:

        Cresterea pensiilor nu ne ajuta la nimic privind economia …

        Eu nu am simtit nimic din scaderea TVA-ului la paine …

        Da, creasterea salariilor, dar langa asta au crescut si preturile …

        Sanatatea … daca mergi cateva kilometri in Ungaria, o sa vezi ce inseamna sanatate si spital intrun orasel mic (Fehergyarmat-8000 locuitori — Ardud-6500 — Satu Mare-cca100000 )

        Sa fim seriosi …

        • Imaculata Conceptiune Răspunde

          @Mitica de la parnaie: vezi ca toate structurile lui Basescu is pe voi caci e pus sa va fu.a fiind an electoral! Degeaba s-au marit UNELE pensii (nu toate!) daca cresc incontinuu preturile…lumea nu simte delor aceste mariri! JOS PSD! JOS PSD! JOS PSD!

          • Mitica

            Bravo! Ai pus punctul pe i. Imaculat ca albul… intr-adevar. Noi romanii avem extraordinara capacitate de a uita repede totul. Se pare ca am uitat toti jugul la care ne-a supus Boc (reloaded over and over), masurile de taiere a salariilor desi presedintele nostru “mult iubit” a dat asigurari clare initial ca nu vor fi taiate. Pe langa ca avem capacitatea de a uita repede, avem si capacitate de a reconsidera opinii, oameni. Ei bine asta a fost politica dusa de PDL. Cum a batut vantul in asa fel incat sa le fie lor bine, lasand poporul asta de izbeliste. Sa vii sa combati aceste adevaruri cu faptul ca a crescut Ponta acciza la motorina scumpind astfel motorina cu 40 de bani, cand Boc si sleahta lui au marit pretul cu 2-3 lei mi se pare doar ca esti un propagandist basist, pus sa scrie dupa dictare.

    • Elenna Răspunde

      Maica tereza… daca esti asa de curioasa cine va mai vota cu PSD,verifica.Sunt sondaje,reale,care-ti pot clarifica problema! Eu stiu ca multi ati vrea sa nu mai aveti un ghimpe in coasta,sa puteti fura in nestire in continuare,dar din fericire pentru tara asta,pana aici v-a fost! Lumea s-a saturat de jigodii portocalii,pmp-iste fc-iste,pnl-iste.. Gata cu Basescu,Ungureanu,Antonescu si gasca rebela! Abia astept sa vad cum toti cainii de azi vor deveni lingaii de maine!!!!

  5. Membru Răspunde

    Sa fim seriosi,toti cei care s-au inscris in partid, s-au inscris pentru un loc de munca!!!Stati si umiliti-va pentru a primii un loc de munca care dupa ce partidul iese de la putere zburati si voi!!!Treziti-va nu va lasati umiliti de niste oameni infecti!!!Aveti demnitate si nu lingeti in cur, cum au facut toti care sunt la partid acum si au functii…

  6. Emilia Răspunde

    Stati in fata calculatoarelor si singurul lucru pe care il faceti este sa comentati indiferent cine ce face. Important e ca acesti tineri au ales sa faca ceva. Ii felicit ca au trecut la fapte si nu au stat toata ziua comentand(degeaba si fara rost) ca voi. Felicitari inca o data!!!

  7. Membru Răspunde

    Emilia u stii cat ling astia in cur pentru niste functii?Tu chiar crezi ca oamenii astia merg de buna voie sa planteze copacii?Fiecare are interes, si e trist pentru ca se pun pe functii importante oameni incompetenti…doar pentru ca a “activat” in partid…stiu niste cazuri clare!!!asa ca nu ii mai lauda ca fiecare o face pentru un loc de munca la bugetari!!!Membrii partidului stiu ce vb…

    • Fanica Răspunde

      Lasa, prietene, stai tu acasa si comenteaza din spatele unui ecran, ca e mai comod si mai bine. La ce bun sa te implici activ in societate? E mai ok sa stam ca oile si sa nu facem nimic.

  8. Membru Răspunde

    Emilia doar nu vrei sa ne cenzurezi…e libera exprimare,fiekre are dreptul la cate opinii doreste…Ar trebui sa inveti putin gramatica limbii romane…

  9. demon Răspunde

    AM FOST LA SAPA IN CAMASA ALBA.
    CE SA MAI COMENTAM.

    • Alina Răspunde

      eu nu inteleg un lucru… Ce e cu modul asta agresiv de a va face campanie? Va e frica de ceva,Basisti mici,m(r)u-isti ce sunteti… La voi totul se bazează pe vorbe,injurii si denigrare. Bravoo,tinerilor social democrați! Arătati inca o data de ce poporul are nevoie de PSD! Voi sunteti prezentul si viitorul! Toate acțiunile voastre au fost de succes! Culoarea roșie sa fie peste voi,albastriti,basisti penibili ce sunteti!!

  10. cristinel fanel Răspunde

    in poza sunt viitori infractori,

    • Alina Răspunde

      Cristinel Fanel,nu stiu de ce presimt ca infractorul din tine isi teme pielea!! Va legati de arestările si anchetarile actuale? Jihadul abia acum începe Pt voi! Abia astept sa savurez momentul incarcerarii voastre! Sa-l vad pe basescu,mru si ai lor activisti desfiintati!

  11. satmarean Răspunde

    Acestia nu sunt altceva decat niste tineri naivi,care nu stiu ca inaintasii lor rosii,le-au arestat bunicii,parintii,vecinii,care au infometat populatia,a tinut-o in frig si in intuneric,care au dat romanilor 15litrii benzina pe luna,care au inchis granitele,2 programe tv !Astia s-au imbracat in rosu si se hlizesc in poze ca au plantat cativa pomi?Nu vad cat rau face tarii guvernul ponta?Cel mai corupt si incompetent guvern din istorie! Jenant!Eu daca asi avea copilul cu astfel de inclinatii,imediat m-as autosesiza si l-as determina sa se documenteze,pana nu este prea tarziu!Poate sa-si compromita viitorul pe veci! Jos psd!

    • Fanica Răspunde

      Tineri naivi zici, ha? Ai ramane surprins sa vezi ce poti discuta cu unii dintre ei, ce planuri de viitor au si de ce au ales sa faca ceea ce fac. Critica este constructiva, doar daca este facuta cu bune intentii. Stilul tau si argumentele pe care aduci nu denota decat insuficienta ta ignoranta in ceea ce priveste istoria acestei tari, gramatica limbii romane si a cunostintelor tale generale mai pe larg. Dar asta e… fiecare are un loc pe pamant. Pacat ca unii aleg doar sa faca umbra.

    • matroz Răspunde

      @satmarean:tinerii acestia au plantat pomi,n-au lipit afise,n-au pupat pe nimeni etc.Chiar trebuie sa fii cretin sa condamni asa ceva!

  12. Emilia Răspunde

    Membrule tu esti doar un postaci fara rost. Nu mai poti tu sa dormi noaptea pt ca ei “ling”? Nu te cenzureaza nimeni, dar intai fa si tu ceva si mai apoi comenteaza!

  13. Membru Răspunde

    Doamna sau domnisoara Emilia, credeti-ma ca am facut destule, nu va cunosc si nu pot sa imi dau cu parerea despre dumneavoastra…asa ca abtineti-va!!!Sunteti din partid?daca da, continuati sa pupati in cur seful dumneavoastra ca sa ajungeti un sef mai mic…Uitati ce fac iubitii vostrii conducatori!!!
    http://danielroxin.blogspot.ro/2014/03/ponta-acceptat-conditiile-udmr-pentru.html

  14. Membru Răspunde

    Eu nu zic ca nu au facut bine ca au plantat, fff bine, da nu in numele partidelor… Ca va fura tineretea cu minciuni!!!uitati-va la urmatorul link:
    http://danielroxin.blogspot.ro/2014/03/marea-tradare-nationala-afla-ce-ti-se.html

  15. observator Răspunde

    Dincolo de toate comentariile negative,patimase chiar,trebuie recunoscut ca actiunea lor este una benefica,mai ales pe termen mediu si lung,ptr.toti locuitorii,deci si pentru detractori.
    Prin urmare,domnilor critici,va rog sa va dati jos ochelarii de cal!
    Criticati ce vi se pare negativ in actiunile acestor tineri,insa,pastrati un minimum de bun simt atunci cand fac lucruri bune ptr.comunitate,asa cum este si aceasta actiune.Felicitari participantilor la aceasta activitate

    • Membru Răspunde

      Se fac lucruri bune doar atunci cand se apropie campania,dc nu faceti lucruri bune pe cont propriu nu sub nuemele partidului?sa aud?ca vreti sa va vada sefii ca activati sa va dea functii, gunoaie de politicieni

  16. kovacs Răspunde

    Bravo celor ce au initiat o astfel de actiune!Cel mai usor este de criticat …nu te doare decat gura….. sau bataturile la degete de la tastatura!Nu de la harlet,garantat!!!Bravo,sa veniti si in alte cartiere!

  17. dorel Răspunde

    Frustatilor si celor ce comenteaza la asa un lucru benefic pentru un cartier ca si Carpati 2 cu multe familii tinere cu multi copii,ce poti sa le doresti?
    Celor care-si propun fac ceva util ptr.comunitate,bravo lor!

  18. georgiana Răspunde

    Salut initiativa tinerilor social democrati si la mai multe initiative!Maisunt cartiere!

  19. Liberal Răspunde

    Macar i-au plantat cu verdele-n sus? :))))

  20. unu' Răspunde

    Sa fi membru in cel mai corupt,antieuropean si partid de hoti’trebuie sa fi tare batut in cap!Nu am cuvinte,acesti tineri nu sunt naivi ci chiar inconstient.Dupa 89″psd a condus cel mai mult tara,fiind votati de toti alcoolicii,prostii,incultii,agramatii,imbecilii,fomistii,boschetarii,redusii mintali,cretinii,idiotii…dar si multi oportunisti! De aceea s-a putut fura in “liniste”,dar lumea evoluiaza,oamenii s-au mai trezit,iar urmatoarele alegeri o sa demonstreze acest lucru!Jos psd!

  21. Petrut Răspunde

    din pacate am inceput sa citesc comentariile unor “mutanti genetic”…..pai oameni buni,la cat a furat “suvitatul basist” si am vazut ca domnul CRIN a inceput sa linga unde 7 mil de ROMANI au votat sa plece……sunteti doar niste “mutanti genetici”crescuti si indoctrinati sa slujiti niste culori si niste oameni care nu ne fac cinste,noua romanilor…..mai aveti timp sa mai scrieti niste comentarii pana-n toamna!!!!!

  22. Petronella Răspunde

    Baaaai,voi astia mici si negri din opozitie…. oare ce veti mai comenta dupa data de 25 mai? dar din noiembrie incolo?? Deocamdata va simtiti in pericol,tremurati cand stiti ca nu mai aveti putere,dar oare ce veti face cand veti pierde definitiv fraiele? abia astept sa va rad in fata,fraierilor!! ps: Pupincuristii sefi de aici,probabil la anul se vor plima cu sufertasul la puscarie! da da,pt ca liderul vostru de seama,basilica,va infunda puscaria!! nimeni n-a uitat de flota,nu nu… si nici de ilegalitatile pe care le face impreuna cu mirifica notarita,joiana basescu!!!

  23. Rodica Răspunde

    bravo pentru actiune,la cat ne afuma masinile zi de zi.
    Ar trebui sa planteze toata lumea asa ceva.Poate ati dat voi tinerii startul.Bravo TSD!

  24. Petrut Răspunde

    PS:….astia care comenteaza aiurea…..vedeti ca va turtiti funduletul patratos….ma mir ca inca nu a reusit suvitatul sa va vanda “legal”….pentru o asemenea actiune,meritau doar laude….dar ce sa faceti altceva decat sa comentati ce fac altii……ca doar SEFUL vostru a vandut cam tot ce-a putut…..hai pa!!!!!

  25. MIHAI Răspunde

    Eu stau in LONDRA,dar ma bucur ca vad ca si in ROMANIA se procedeaza aproximativ la fel.Eu nu fac parte din nicio “secta politica”,dar ar trebui sa va intelegeti intre voi.Bravo tinerilor care au plantat.

  26. cristinel fanel Răspunde

    repet…. IN POZA SUNT VIITORII INFRACTORI AI ORASULUI SI TARII

  27. satmarean Răspunde

    Babalacii aia si babele din poza sun tineretul psd? Super misto!Ce tara,ce misto.Tov. costescu este cumva in poza siel?Cred ca este prima din dreapta! HA!HA!

  28. Teodora Răspunde

    Ce oameni..cica” tinerii naivi nu stiu ca inaintasii rosii le-au arestat bunicii si parintii”..asta e ca si cum ai zice ca nu mergi in Germania ca acolo Hitler a ucis milioane de persoane. Oameni buni reveniti la realitate! Traim in prezent nu in trecut! Acum in tara noastra nu mai sunt comunisti asa cum nici Ardealul nu mai e alipit Ungariei!!! Lasati trecutul in pace, ca nu se mai intoarce! Voi stiti doar sa ii criticati pe ceilalti si va legati cel mai mult de cei din Psd pentru ca ei desfasoara cele mai multe actiuni. In loc sa va bucurati ca mai exista si persoane care nu doar dau din gura ca voi ci si fac fapte, voi ii blamati pe toti.! Nu mai stiti de ce sa va legati asa ca tot scotociti trecutul. Sa va fie rusine! Forta TSD Satu Mare 🙂

    • satmarean Răspunde

      Teodora esti cunva blonda? Cred ca da,la modul cum gandesti,fata tati esti proasta de bubuie!

  29. X-men Răspunde

    Ce atotstiutori va credeti voi , ca incepeti sa atacati in lipsa de cauza. In locul vostru , nu as sta toata ziua cocotat pe calculator, ci as punea mana sa schimb societatea asta intr-o societate mai buna . Fiecare dintre noi conteaza, de aceea , daca ceva nu va convine , implicati-va civilizat , nu prin comentarii aberante care nu isi au locul !

  30. cristina Răspunde

    Satmarene, tind sa cred ca tu bubui si inca foarte tare! Vai de voi, postaci obositi….va stricati tineretea comentand aiurea. Mai nou infractorii planteaza copaci? Fratilor…sunteti dusi cu sorcova!!!!

  31. cristinel fanel Răspunde

    ce fumeaza oare teodora si x men ??? io zic iarba , ca altfel nu-mi expic comentariile lor,…..,dar vorba aia.. mai avem nevoie si de iarba…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Mai multe despre Locale
Ziua Internațională a Romilor, sărbătorită la Satu Mare (FOTO)

Romii sătmăreni s-au adunat cu mic cu mare la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru a sărbători ziua dedicată lor,...

Închide