“Am spus din prima clipă că PNL susţine candidatura lui Ovidiu Silaghi. Se vede clar, de la centru nu a fost depusă nicio candidatură și aceasta nu a fost o decizie la nivel local. Până luni putea PNL-ul să depună o candidatură chiar de la centru”, a afirmat Adrian Ştef.
El a ținut să precizeze că doar prin partidele care au format USL-ul românii pot aduna suficiente voturi pentru a desemna un deputat, altfel mandatul revenind UDMR.
“USL-ul este singura formulă în care putem să adunăm toate aceste voturi care le-am adunat şi în 2012, să putem să le păstrăm şi să asigurăm românilor continuitatea în funcţiile de conducere pentru că nu este tot una să fii vioara a doua sau vioara întâi la tine acasă“, a precizat Ştef.
Cu privire la alegerile europarlamentare, Ştef consideră că liberali sunt „suficient de inteligenţi” şi nu trebuie îndrumaţi, ci se înţelege de la sine că trebuie să voteze cu PNL.