Hramul Bisericii din Marna
Din echipa PSD, coordonată de preşedintele Organizaţiei Judeţene, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mircea Govor, au făcut parte preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Carei, consilierul judeţean Rodica Maxi, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PSD Satu Mare, Raul Băbţan, consilierul judeţean Ioan Viman, fostul consilier judeţean Vasile Paşca, viceprimarul comunei Sanislău, Răzvan Roşca, precum şi tineri social democraţi.
În prealabil, echipa PSD a participat la Sfânta Liturghie oficiată în biserica din localitate de preotul Călin Pop.
Discuţii şi îndemn la vot
La ieşirea din biserică, credincioşii din Marna au fost întâmpinaţi de membrii echipei PSD, care le-au înmânat materiale electorale şi i-au îndemnat să se prezinte la urne pe data de 25 mai şi să aleagă candidaţii Alianţei Electorale PSD-UNPR-PC. Totodată, au fost purtate discuţii despre problemele cu care aceştia se confruntă. Mărnenii au apreciat vizita echipei PSD şi au promis că duminica viitoare se vor prezenta la urne şi vor vota candidaţii Alianţei.
Preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, a declarat că se bucură ca a putut fi în mijlocul locuitorilor din Marna în această zi frumoasă de sărbătoare. “Am fost invitat de mai mult timp la Marna, şi mă bucur că acum am avut timp să ajung aici. Cetăţenii din Marna mă cunosc, mai ales că ştiu că drumul de acces spre localitate a fost făcut cu sprijinul meu şi tot cu sprijinul meu a fost reabilitat şi parcul din centrul localităţii Marna. Am purtat mai multe discuţii cu cei din Marna şi mi-au promis că în 25 mai se vor prezenta la vot şi vor alege candidaţii Alianţei PSD-UNPR-PC, şi acest lucru nu poate decât să mă bucure“, a precizat Mircea Govor.
La rândul său, preşedintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan, consideră că întâlnirea cu cetăţenii din Marna a fost benefică. “Din discuţiile purtate cu cetăţenii acestei localităţi, am putut să aflăm problemele cu care aceştia se confruntă şi trebuie să găsim soluţii pentru rezolvarea acestora. De asemenea, le-am explicat importanţa prezenţi la vot şi avem convingerea că cei din Marna se vor prezenta duminică la urne în număr cât mai mare“, a mai precizat Raul Băbţan.
Preşedintele femeilor social-democrate Carei, consilierul judeţean Rodica Maxi, a apreciat căldura cu care echipa PSD a fost întâmpinată la Marna şi şi-a exprimat convingerea că la scrutinul electoral din 25 mai cetăţenii acestei localităţi se vor prezenta în număr mare la urne şi vor vota candidaţii Alianţei PSD-UNPR-PC.
Sursa: PSD Satu Mare