Au fost voci care mi-au contestat campania și mesajul și mi-au spus că tot ce fac e greșit numai pentru că am refuzat să adopt un stil clasic bazat pe certuri și atacuri la persoană.
Punctul forte a fost faptul că am făcut o campanie cu și pentru tineri. Mesajul a pornit de la dezgustul tinerilor pentru modul în care se face politică, oferindu-le ca variantă schimbarea clasei politice cu una tânără din care fac și eu parte. Faptul că am reușit să mobilizez tineretul să iasă la vot și să îmi acorde încrederea, demonstrează că aceștia așteaptă nu numai schimbarea clasei politice ci și un alt stil de a face politică.
Tinerii S-AU SĂTURAT DE POLITICA AMARĂ și vor să fie reprezentați de cineva care vorbește pe înțelesul lor, de cineva care le înțelege cu adevărat problemele.
Acesta este motivul pentru care tinerii din Satu Mare m-au votat, iar asta mă onorează și ma obligă sa continui pe dumul pornit.
Mulțumesc tinerilor care au făcut ca acest rezultat să fie posibil, în special staff-ului meu de campanie pe care îmi doresc să îl am alături în continuare. Mulțumesc familiei pentru sprijinul și încrederea acordată fără de care această campanie “nebună” nu s-ar fi născut.
MIHAI HUZĂU
Candidatul Forței Civice la Alegerile Europarlamentare