“Conform bunului obicei sunt tot timpul dat în judecată, şi Dumnezeu mă ajută şi câştig. Am mai câştigat un proces, de data asta nu cu Agenţia Naţională de Integritate ci cu doamna deputat Andreea Paul Vass. Mă dăduse în judecată cu ocazia alegerilor din 2012, şi sesizare la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, îmi cerea la vremea respectivă 100.000 de euro şi publicarea hotărârii judecătoreşti în trei ziare de circulaţie naţională. Sentinţa judecătorească respinge acţiunea civilă formulată de reclamanta Paul Maria Andreea, prin urmare am câştigat, am făcut o economie de 100.000 de euro, mă simt mulţumit şi nici nu trebuie să plătesc publicarea în trei ziare de circulaţie naţională”, a declarat Silaghi.
Sentința civilă este din 29 aprilie 2014.
Declaraţiile au durat mai puţin de două minute, după care Silaghi a părăsit sala, refuzând să clarifice acest subiect în ciuda întrebărilor adresate de jurnalişti.
Staff-ul său a promis că va reveni cu un comunicat de presă în care să prezinte concret despre ce declaraţii este vorba şi obiectul procesului.
UPDATE Comunicat de presă
În cazul procesului dintre Silaghi Ovidiu Ioan, Paul Maria Andreea și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în data de 24 aprilie 2014 s-a dat sentința definitivă. În numele legii hotărâște că respinge acțiunea civilă formulată de reclamantă fără cheltuieli de judecată.
Vă reamintim faptul că în această acțiune civilă, respinsă de către instanță, Paul Maria Andreea obliga pârâții, în plângerea depusă la dosar, la plata sumei de 100.000 euro ca daune morale contravaloare a prejudiciului suferit de aceasta în urma încălcării dreptului la demnitatea personală, la imagine și a limitelor libertății de exprimare. Deasemnea Paul Maria Andreea a solicitat publicarea, pe cheltuiala pârâților hotărârii judecătorești în trei ziare de circulație națională, precum și pe prima pagină a variantei online și a variantei tipărite a gazetei și plata cheltuielilor de judecată.
Motivul acțiunii era un articol apărut la data de 10.11.2012 în ziarul Gazeta de Nord Vest care a publicat atât în varianta tipărită cât și în varianta online a ziarului un articol cu titlul “Lansare în forță a USL”, acesta purtând semnătura jurnalistului Szasz Lorand.
Andreea Paul consideră faptul că, articolul, deși ar fi trebuit să conțină infomații despre lansarea candidaților USL la alegerile parlamentare din data de 9 decembrie 2012, reprezintă în fapt un atac injust și concertat la adresa sa, în calitate de candidată din partea ARD în Colegiul nr.1 Oaș – Satu Mare, pentru Camera Deputaților. Aceasta a considerat articolul ca fiind un atac menit de a aduce, în mod direct, atingeri grave imaginii, reputației, credibilității și demnității sale profesionale.
În plângerea depusă aceasta susține faptul că “Prin susținerea și evidențierea în cadrul articolului a unor aparente legături de sânge ale subsemnatei cu criminali de război, sunt acuzată că îmi este rușine de numele său de familie, că am renunțat la numele de familie “Vass” și că mi-am negat “originile” pentru a nu-mi periclita candidatura. Fără a proba în niciun fel veridicitatea informațiilor furnizate, pârâții au furnizat opiniei publice o serie de informații false, defăimătoare și denigratoare la adresa subsemnatei, încălcând, în lupta după voturi și după senzațional, principiul nediscriminării și limitele libertății de exprimare.
Atât prin discursurile susținute de candidații USL în fața alegătorilor, cât și prin articolul publicat, autorii au făcut o serie de legături primejdioase, nedovedite și inexistente, între numele “Vass” – de altfel unul destul de comun în zona Ardealului – și o serie de persoane care au avut o contribuție negativă la scrierea istoriei României. Însă, lucru de neacceptat, s-au făcut referiri la originea subsemnatei (n.n. maghiară) și negarea acestor origini pentru ca o persoană cu rădăcini maghiare nu ar fi pe placul oșenilor!
Astfel, potrivit articolului, în discursul său, ministrul Ovidiu Silaghi a remarcat că “echipa care candidează din partea USL este formată în întregime din sătmăreni”. În continuare, potrivit discursului redat sub formă de citat, pârâtul Ovidiu Silaghi, dând dovadă de discriminare, a afirmat “Nu avem pe cineva din echipa care a sosit acum o lună în județul Satu Mare, care nu mai știe că o cheamă și doamna de fier și care se cheamă numai Paul.”
Instanța în sentință menționează: “La acțiune s-a anexat un print al articolului online, fără să se depună ziarul în care a apărut, mai ales că în motivare se subliniază că este vorba de un articol important, apărut pe prima pagină. S-au mai depus alte articole care o privesc pe reclamantă, articole care însă nu fac subiectul prezentei cauze. Nu s-a depus de asemenea copia unui certificat de căsătorie sau a unui act de identitate din care să rezulte care este numele anterior și cel actual al reclamantei iar aceasta probă era utilă și pertinentă cauzei. Sigur că se poate invoca ca fiind vorba de notorietatea reclamantei, aceste aspect nu mai trebuia dovedit, dar la fel de notorii sunt și alte articole apărute pe internet în care reclamanta vorbește de “brandul politic Vass”. Există de asemenea bloguri cu ambele nume ale reclamantei, andreeavass.ro și andreeapaul.ro, ambele active. Există articole în cadrul cărora se folosesc ambele nume atunci când se vorbește de reclamantă. Pentru că era vorba tocmai de afirmații care vizau numele acesteia și pentru că reclamanta a apreciat că acestea au fost făcute cu intenția de a-i provoca pe oșeni să își manifeste aversiunea față de maghiari, acțiunea trebuia dovedită. Erau necesare probe care să dovedească în primul rând faptul că afirmațiile consemnate în articol aparțineau pârâtului Silaghi Ovidiu, ca acestea au fost făcute în public, cu sens peiorativ, în scop defăimător sau discriminator, că există o aversiune din partea “oșenilor” față de maghiari. Așa cum s-a motivat și mai sus nu există nicio dovadă că afirmația i-ar aparține, că a fost făcută în cadrul public sau în campanie electorală iar acest lucru trebuia lămurit în cauză, reclamanta putând să solicite prin acțiune depunerea unor filmări. Cât timp aceasta este cunoscută atât cu numele de Vass cât și cu cel de Paul, ba chiar reclamanta a ales să uzeze de ambele nume, vorbind de existența unui “brand politic Vass” și atâta vreme cât nu s-a făcut dovada numelui actual, nu se poate vorbi de existența vreunei fapte ilicite, cauzatoare de prejudicii. Așa cum s-a mai arătat, în speță nu s-a lămurit care este numele reclamantei și care este numele pe care aceasta îl folosește în mod public, pentru o mai ușoară identificare. Nu s-a dovedit nici în ce consta discriminarea în cauză. Faptul că reclamanta se numea sau se numește și Vass, numele de origine maghiară care se traduce în limba română ca fiind “fier” și faptul că pârâtul Silaghi a folosit această traducere nu justifică în niciun mod invocarea unei discriminări.
Pentru aceste motive, în numele legii hotărâște că respinge acțiunea civilă formulată de reclamanta Paul Maria Andreea împotriva lui Silaghi Ovidiu Ioan și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării fără cheltuieli de judecată.”
Ovidiu Silaghi